You know nothing of hell.

Stii … cateodata ma apuca cate-o pofta nebuna de urlat sau de lacrimat sau de omorat … oricum ceva nefiresc. Cateodata simt ca ajung la capatul drumului si luminita care ar trebui sa ma astepte s-a stins … era o lampa pe gaz, …, si oricum nu se mai gaseste gaz lampant.
Spre norocul meu, singurele arme pe care le am la indemana sunt telefonul si chitara … astea doua, cel putin teoretic, nu fac pe nimeni sa sangereze. Din cand in cand se mai gaseste cate un nefericit sa sa sune sa ma roage sa dau pe la evenimente stupide … nu va pot descrie ce se intampla cu cel care are destul curaj sau destula nesansa sa fie in preajma mea in astfel de momente. Orificiile prin care poate un om sa sangereze sunt mai dese decat sita unui cautator de aur si asta v-o spun din proprie experienta.
Partea ciudata la acest capat de drum, este ca intervine acolo unde de obicei eram abia la jumatate … in fiecare zi un nou drum, noi ganduri, sperante de care ma lepad inainte sa pornesc si nu le mai iau inapoi … I le dau pe toate unui paznic de zadarnice ambitii, impreuna cu o mica si draga prietena albastra..
nu stiu...
nu mai inteleg aproape nimic. timpul zboara si eu stau pe loc. ma mut de pe un picior pe altu, ridic o mana, ma frec la ochi, imi apas peoapele cu podul palmii ca sa ma asigur ca inca sunt acolo.
sunt muta.
zambesc. aud rasul acela care m-a dat viata peste cap.
rasul lui.
mi-l imaginez stand acolo langa mine, incercand sa ma gadile ca in orele de mate... se enerveaza, apoi imi ia fata in palme si imi spune incet "ooo tu! te iubesc!". apoi ma saruta. atunci e bine.
Vreau liniste! Parca sunt posedati toti! Ma agita si ma fac incoerenta; in fine, mai incoerenta. Ma ajuta si nu. Cine stie ce experimente au in plan, cine stie daca ma voi intoarce normal la sfarsitul zilei? Trebuie sa continui sa zambesc, sa nu-i las sa mai tipe, dar in primul rand trebuie sa ma calmez, da, trebuie sa…ma…calmez…gata.