Visul meu cu ochi albastri… "Am pasit printre sentimentele unei fete imune la realitate."
Mi-am pus castile si am inceput sa merg spre "locul meu". Era cladirea aceea neterminata din centrul orasului, cea inalta din care vedeai lumea agitandu-se, masinile formand lungi coloane, civilizatia aceea fara sfarsit. Si cand ploua, mai ales atunci, iubeam cum se se spala orasul de oameni.
Cand am ajuns pe acoperis, am vazut un ghiozdan. Ma intrebam cine ar fi venit la ora aia aici si era pentru prima oara cand imi simteam locul invadat.
" OH! Cine e baiatul ala?" voiam sa ma enervez, dar pana si asta mi-era lene sa fac. Am ramas in spatele lui si il priveam cum mazgalea ceva pe o foaie.
" Frumos…" am spus eu incet. A tresarit si ma privea cu niste ochi mari si uimiti, albastri si limpezi ca un ocean. Am zambit potolit si am lasat capul in jos. Ma privea insistent si incerca sa zica ceva. I-a sunat telefonul, s-a intors cu spatele si eu am disparut.
Carare deschisa cu capat de ignoranta care surade si se uita atent incercand sa ghiceasca la ce te gandesti.
Ne vedem vineri! (Vreau sa vii vineri..)
2 comentarii:
Va veni :)
Da, a venit.
Multumesc.
Trimiteți un comentariu