Cafeaua din Geenie.

In metamorfoza masurata in timp de o saptamana,dau frau liber unei replici fara sa-i introduc fundamentul care sa te conduca la ideea pe care am vrut sa o exprim,insa in mod indirect.Numara descrescator,stiind ca nu ai timp sa te gandesti si repeta-ti ca nu o sa stea cutremurele,placile tectonice si nici sentimentele umane in loc sa astepte o decizie...Nu o sa inceteze eroziunea lumii daca ceri timpului ragaz,suntem prea multi si oricare ne-ar fi varsta,originea sau scopul,nu ne putem schimba decat cel mult firavul drum care ni se pune la dispozitie.De ce mi-a pasat intotdeauna? cata demnitate avem sa dezradacinam ceva nestatornic pentru ceva ce nu vedem infaptuit deloc,dar pare foarte tentant?Cata semnificatie au avut orele astea frumoase cu sfarsit deznadajduit? Incerc totusi sa modific finalul,sa sterg fragmentul,dar nu a fost scris de mine,nu am autoritate asupra lui.Te-am caracterizat si mi-ai pus o intrebare despre ce am zis si am fugit de propria-mi replica,schimband subiectul,poate mi.e frica de inca un sfarsit continuu,poate ca imi doresc un inceput,poate vreau sa vina primavara si sa nu mai depinda de frig,ci numai de caldura pe care vreau sa o am in jur;am organismul slabit de gheata toata stransa din lipsa de loc in sufletele altora,in al meu...E prea devreme sa te las sa ma citesti.Era sa spun ca imi doresc structura clasica cu inceput,cuprins si incheiere,dar cum te-ai putea gandi deja la incheiere?Nu au fost destule? Se spune ca cea mai importanta e perspectiva cu care incepi,conceptia personala despre ceea ce iti doresti si atitudinea pe care o adopti fata de idealurile nutrite,si cred pe deplin in teoria enuntata,din putinul pe care l-am putut invata eu singura.Am obtinut finalul modificat,am uitat sa enunt,iar acum,bineinteles,nu stiu daca sa plec,ar putea fi imbunatatit ceva sau as putea face o zi intreaga cu pachetul din trecut sa fie furat de o neghiobie de moment(momentul potrivit sau nepotrivit la care se rezuma tot ceea ce avem noi in minte,cel prin care facem conspectul unor indoieli pe care nu stim cum altfel sa le exprimam decat prin depinde,poate,vom vedea sau la momentul cand...Nimeni nu poate fi condamnat de relativitate,e materia spirituala din care suntem si,de multe ori,ea ne tine departe de esecuri intrucat nu am stiut cu certitudine de la inceput,de fapt,nimic!
Sper ca maine,poimaine si in viitorul mentionat de prea multe ori,sa nu mai ramai fara cuvinte,sau sa ai destule pentru ce are sa fie!