vineri, 23 octombrie 2009
Frustrare de toamna.
M-am trezit cu greu din amorteala linistita a somnului. M-am luptat cu timpul, cu frigul din baie când m-am asezat pe buda, cu tipete de mama când mâncam cereale. M-am împiedicat de dezordinea proprie si mi-am admirat delasarea. Apoi eroina din mine s-a luptat cu parfumul, mi-am aruncat ghiozdanul in spate, si am iesit înca o data afara. O tigara de regrete, un sarut rece al diminetii si am pornit pe drum. M-am împiedicat ca proasta pe soseaua de clisee, am dat peste oameni pe care, sincer, îi ignor cu desavârsire - ramân în lumea mea cea somnoroasa, in gânduri latente. Îmi vorbesc cuvintele. Le aud, dar ascult melodii vechi cu acorduri ruginite de chitara. Prea multa scoala spunea cândva un om întelept.
Apoi ma întorc acasa. "Acasa" ma trage înapoi in lesa si ma aseaza stapânitoare la o masa obositoare de replici obositoare. Termin de mâncat dezgustata si încerc sa ucid cu privirea acele de ceas. Însa ele ma înteapa fara scrupule , râzând cu batjocura de fata trista.
Îmi schimb hainele, ma schimb si eu o data cu ele. Îmi pun costumul de Barbie cea Casnica (ultimul trend în materie de obligatii fata de parinti). Cu grija asez lucruri în ordine, gânduri pe rafturi prafuite.
Apoi plasticul tastaturii suna zgomotos în flajorete naturale ce vor sa evadeze din boxa plictisita. O raza plapânda se lasa usor in jos, monitorul lumineaza un jurnal idiot în care zgârii prostia mea. Ca o functie matematica : introduc gunoi, iese gunoi. Cred ca e functia constanta, dar am chiulit azi. Am chiulit si de la viata. Mi se parea prea banala azi. M-am dus într-un bar decorat cu un gust nu foarte dulce. Au compensat pliculetele de zahar inexistente lânga o cafea cu gust amar de fum de tigara. Dar am baut o bautura carbogazoasa (trebuie sa credem ca bulele visatoare se duc într-o lume mai buna, cu mult mai buna; trist? sa nu crezi). Sa-ti povestesc ? O.K. Încep:
"Pasesc în umbra soarelui de speranta si, în întunericul de îndoiala, savurez o bautura racoritoare, te racoreste de pareri idioate si concluzii inutile si, bineînteles, de orele de mate. Apoi privesc paharul. Transparenta îmi atinge sufletul, îmi atinge buzunarul. Paharul gol sta parca pictat pe pesteri de demult, cu oameni primitivi vazuti cu mult mai destepti decât sunt in reflexii de sticla înselatoare."
Sa revenim. Eram acasa în fata zeului tehnologiei, chiar Yahoo-ul în persoana, ma rog, în sistem binar. Dupa ce m-am inchinat credincioasa, m-am intors la realitatea creionului si a hârtiei. A mai trecut o moda, a mai murit un vis, s-a mai stins o stea.
Ma gasesc cu ochii pierduti privind spre tine. Yahoo-ul mi-a ascultat rugaciunea, ti-a transmis mesajul meu prin fire animate de curent electric si ne-am întâlnit. Un moment distrus de ploia rece de priviri scrutatoare, de replici politicoase si o muzicã de pisici pe fundal de cer înstelat. M-am luptat din nou ca eroina cu aerul ce ne-nconjura. Si in vidul absolut, o sclipire s-a stins de dragul vorbelor mele - "Trebuie sa plec". Pai era de asteptat. Alarma - Mom calling - a sunat si în 5 minute, calutul meu de fiare, calutul meu electric m-a dus ca vântul si ca gândul înapoi între patru pereti cu var galben (e la moda). Locul mistic m-a înconjurat - rituri cu teme, slave cu dor de viata, transcendente în coli albe, lipsite de mine.
Iar timpul m-a învins si cu un Miau! ce mi-a soptit tacerea serii, a orasului, a gândurilor vociferante din jurul unor farâmi de minte teribilista, ghemul de puf s-a asezat cuminte lânga un copil.
Acum toata lumea doarme. Sss...
Imi este dor de oameni. De aceiasi oameni. Mi-e dor sa rad si sa aleg pe strada vorbind la telefon. Interactiv beau cafea la 11 noaptea cu gandul la Lya, Vlad devine din ce in ce mai enervant cu grija lui pentru mine, eu si Iulia luam ignore de la profa de info, ma gandesc la Diana si incerc s-o sun; evident ca nu merge, astept sa-mi petrec dimineata de sambata cu Bogdan, sriu acest post din laboratorul de info.
PS: Sunt intrigata si obosita, sunt nervoasa si imbratisata. Astept party-ul de Halloween!! Pam-pam!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
scurt: te vrem inapoi!
>:D<
Trimiteți un comentariu