Citeste-ti

Uita-te la mine. Nu, nu la chipul meu, la MINE. Citeste-ma. La lumina cui vrei tu, nu ma intreba… citeste-ma si atat. Da fila dupa fila… citeste-ma pe diagonala, nu ai nevoie sa te pierzi in detalii. Cauta esentialul. Fa conspect din mine.
Sari peste capitolul in care eu sunt isterica. Da, stiu ca sunt multe pagini in partea aia… dar nu sunt scrise de mine, le-a pus cineva acolo din greseala. Nu sunt eu cea pe care o gasesti in capitolul asta. Cauta-ma in alta parte.
Nu, nu sari peste descrieri… stiu ca vrei sa ajungi la dialog, toti vrem asta… dar citeste si descrierile. Uite doua care imi plac mie: descrierea momentului in care m-ai luat de mana prima data, sau in care eu am intrat tremurand de frica in magazin si tu mi-ai zambit cald. Ti-l amintesti? Asa l-ai fi descris si tu? Tot atat de clad ti s-a parut si tie atunci in magazin? Cand te-ai apropiat, rasuflarea mea te-a inlemnit? Sau te-ai hranit cu ea? Mai ai inca bucata de suflet pe care am rupt-o atunci din mine si ti-am dat-o tie?Nu, nu te chinui sa-mi raspunzi, stiu ca o ai, o vad in ochii tai… acolo s-a ascuns, si mi se arata numai mie… imi aminteste ca traiesc de atunci in doua trupuri. Bucata de suflet pe care tu mi-ai daruit-o mie stii unde e? Undeva in stomac. Cand ne certam, cand plangeam, cand ma intrebam daca asta a fost tot… atunci sare ea. Se revolta. Se zbate, se ridica in capul pieptului, si se izbeste de pereti. Nu-mi da voie sa respir. Imi fura oxigenul. Ma ucide. Imi spune ca daca ea iese din trupul meu, nu mai raman decat o carcasa. Si atunci intru in panica. Imi gasesc ultimele forte, si lupt pentru noi. La sfarsit sunt epuizata… dar sunt cu tine.
Ai ajuns la dialog… ti se pare banal? Toata lumea intreaba: „Cum a fost ziua ta?”, nu? Sau „ce-ai facut azi?”, sau „ai muncit mult?”. Stiu, nu-s originala, niciodata nu am fost… dar VREAU sa stiu… ma mistuie gandul ca poate ai avut pentru o clipa nevoie de mine si eu nu am fost acolo, ca poate in timp ce stai iti aminteai de teama si de bucuria mea atunci cand iti stau prin preajma…si VREAU si AM NEVOIE sa stiu tot… asa ca de te intreb „cum a fost ziua ta?” sau „ce-ai facut azi?” sau „ai muncit mult?” nu o fac din politete…
Zambesti… ai vazut atatea diminutive… te gandesti ca sunt copil. Sunt. Sunt copil, copil ce si-a gasit in tine un prieten de joaca. Ne jucam de-a casa. Dar nu numai…. Ne jucam si de-a scoala, ne jucam de-a v-ati-ascunselea… dar cel mai des jucam sah. O partida bizara. Tu esti cu albele, eu cu negrele… regina ta e neagra, si regele meu e alb. Nu putem invinge nici unul. Atatea strategii, atatea mutari, atatea rocade… dar situatia ramane mereu aceeasi. Tu ai toate piesele, eu am toate piesele, si suntem mereu in sah, niciodata in sah mat.
Ai ajuns la capitolul cu bucurii? Da pagina. Inca una. Mai da. Continua. Nu observi nimic? Da, sunt multe personaje aici. Sunt aici sora (<-click) pe care nu am avut-o niciodata si pe care am gasit-o de curand, cel cu care ma cert in fiecare zi pentru a ma impaca mereu, mai e un copil mic, de cateva saptamani, care mi-a strans degetul in pumnul sau si m-a facut sa zambesc, mai e un pisic care mi-a sters intr-o zi o lacrima cu blanita lui, uite si trandafirul ala pe care il miros in fiecare zi, desi este de mult uscat, si cartile din care invat mereu cine sunt, si despre care vorbesc atata… tie… tie iti vorbesc… tie iti spun despre toti… vezi asta? Da pagina, inca una, mai da, continua… peste tot esti tu… oricat de sumara ar fi privirea pe care o arunci… tu esti acolo, mereu… „la bine si la greu”… Nu… lasa capitolul cu „la greu”… capitolele de genul asta servesc doar ca liant pentru cele despre bucurii… sunt simple umbre sortite sa scoata in evidenta lumina… atata tot. S-a sfarsit partea asta a cartii mele. M-ai citit. Ma citesti in fiecare zi. Si tot tu ma scrii. In fiecare zi, adaugi o fila. Sau mai multe. Depinde de cat de inspirat esti. Atunci cand tu esti obosit de scris, mai scriu eu… dar nimeni nu isi poate da seama care pasaj e scris de tine si care de mine… s-ar parea ca avem acelasi stil. Ai uitat sa verifici ceva…. Prima pagina. E scrisa de mine, stiu sigur, imi amintesc cand am scris-o… e o dedicatie. Din prima pagina te asigur ca fiecare fila din cartea vietii mele e pentru tine…
Green Day - 21 Guns
Asculta mai multe audio Muzica

What more can I say?

o ultima imbratiasre lua loc. o cuprinse cu un brat, apoi ramasera asa.... se impacasera...si si totul era mai bine ca oricand...

Imbratisari, maini, atingeri.

O alta seara de vara isi intindea bratele pentru a ma imbratisa strans... Ciudata zi. Am primit mai mult decat meritam, si am simtit o nevoie ‘stupida’ de a primi mai multe imbratisari ca de obicei. Multumesc, si scuze celor pe care am reusit sa ii sufoc :D.

In absurditatea realitatii unei lumi despre care nu stiu sigur daca exista sau nu,daca imi apartine sau careia ii apartin,ma regasesc intotdeauna acolo unde eram absolut sigura ca nu sunt....

Aparent ghidata de ideea gresita ca fericirea e doar un proiect imaginar al unui om nebun,am fost surprinsa sa aflu ca fericirea exista...din pacate,ea nu dureaza decat o clipa.o clipa pe care ai vrea sa o prelungesti in eternitate...si poti face asta...doar ca totul e trecator,asa cum ne sugereaza si o imbratisare sufocanta, zambetul acela strengaresc, mana cu degetele despartite care o imbratiseaza pe a mea, doua maini in jurul soldurilor mele, sarituri pe role, furtune, rani la picioare, chipsuri strivite pe jos… Frumos.

Soare. Apus de cuvinte.

Un exercitiu simplu: inchide ochii si indreapta capul spre soare. Ciudat, nu? Sa stii ca soarele e undeva acolo, te priveste de departe si-ti incalzeste hainele, sufletul si zilele. Ca o sa apuna, ca sa rasara din nou, in fiecare zi facand ce stie el mai bine: sa lumineze, indiferent daca e privirea unui copil sau o ora nefericita. Ca face asta pentru toti, ca le alunga ploile si starneste un zambet, ca in fiecare colt al lumii se inalta la fel. Ca apara pui fragili de oameni ce se joaca.

Cel putin mie mi se intampla des sa-mi aminteasca de zile de vara. Stii tu, perioada cand apa nu-i niciodata indeajuns de multa sau de rece. Cand ploua cald si tare, si totusi soarele e tot acolo, asteptand un nor prapadit sa-si faca numarul. Atunci cand stai noptile la geam, doar pentru ca ti-ai propus sa numeri stelele. Cand nimeni nu-ti canta mai frumos ca un greier, taraind pe infundate, facandu-te sa-i simti lacrimile. Cand nimeni nu te poate deprima, cand totul e bine pentru ca trebuie sa fie bine. Cand e vacanta. Cand pierzi noptile cu prietenii uitandu-te la filme si va napadesc lacrimile la o scena trista sau o comedie buna. Cand iti aduci aminte de vremea cand aveai o minge si erai fericit.

Soarele… departe si-ti starneste indoieli, incepand sa-ti pierzi increderea in raze divine si in calduri ceresti. Cum sa-ti fie aproape daca reuseste sa sfideze atatea ferestre? E si normal sa-l simti... acolo. Dar deschizi ochii... n-a fost niciodata decat dincolo de pleoapele tale.

Asta nu-i o pagina de jurnal si nici opera literara. E doar ce-am avut de zis... ce-am invatat din ce mi-a fost dat sa invat. O amarata de conversatie schizofrenica pe care am s-o macin si-am sa mi-o bag in vene, printre cutele de pe creier, sa ma poarte mai departe. Am spus ce-am avut de spus pentru psihicul meu de adolescentina subreda. Si desi n-o sa te ajute la nimic, multumesc!
Nu-mi plange de mila. Am inteles ca trebuie sa merg mai departe. Si ca durerea face parte din drum.

Nu stiu ce m-a apucat. Dar simtem nevoia sa explodez. :)

Si da, Tavi, daca insisti, poti sa ii spui ‘Amurg de cuvinte’ :)).

Sistem- Soare(Ballad Version)
Asculta mai multe audio Muzica

Ce e melancolia? (post pentru 8B- fara sfarsit)

e foarte liniste...auzi ceasul ticaind...e atat de liniste incat iti auzi rasuflarea...in minte iti vine o melodie...trista...dar incredibil de frumoasa...nu stii ce simti...sufletul iti e plin...dar ce ti-l umple?...caci totusi simti un gol imens...sentimente prafuite ies la iveala din cele mai ascunse colturi ale inimii...camera e in semiobscuritate...dar iti pare atat de luminoasa...sa fie acea goliciune ce iti umple sufletul de vina?...dar totusi in atat de luminatul intuneric sufletul tau se inalta...unde?...spre speranta...si speri...ce?...nu stii...ceva....e surpriza ce ti-o refera viitorul...crezi ca stii..dar nimeni nu baga mana in foc pentru viitor...timpul trece cu o repeziciune intarziata...atat de intarziata incat focul din inima ta ingeata asteptand...dar totusi arde...arde inlauntrul tau, distrugand ratiunea..si ce e totusi atat de rece?...un foc cu nucleu de gheata...un foc ce nu a pornit de la o scanteie ci de la un cub de gheata...cum?...nu stii...nu iti poti explica...dar cine poate? ...totul este de neinteles...vrei sa plangi...dar nu esti trista...sa fie un semn ca te-ai maturizat?...daca da...de ce?...ce intrebare stupida...banala...si totusi...totusi ce?...totusi de ce e atat de stupida?...singurul raspuns e "de aia"...ai vrea sa poti pipai intunericul din jurul tau..dar pare de neatins...ca si raspunsurile pe care le cauti...simti ca te afunzi in intuneric...simti ca te sufoci...timpul devine o persoana ce rade de tine...pare ca se joaca de-a v-ati ascunselea...dar tu nu vrei...sau da?vrei?nu stii...e pura nestiinta tot...te simti ca un copil ce crede in Mos Craciun si il asteapta, dar acesta s-a hotarat sa nu vina pentru ca a fost rau...si crezi ce?in ce?de ce?...Nu te intereseaza...chiar deloc...vrei doar sa crezi...sa speri...lumina se intuneca din nou...ratiunea revine..esti cuprins de panica...nu vrei...iti doresti SA SIMTI...sa simti...sa simti...si iar sa simti...Ce? NU CONTEAZA...simti fara sa pui intrebari...iti e frica de raspunsuri...si totusi vrei sa le afli...si daca aduc cu ei ratiunea?...ce rost are sa le stii?...tu vrei doar sa simti...sa simti...si iar sa simti totul...care tot? NU exista nimic acolo...dar tu simti!...de asta nu ai nevoie de ratiune...de asta nu vrei sa denumesti ce simti...cuvintele distorsioneaza adevarul...scade din intensitatea simturilor... ratiunea e o piatra ce iti atarna de gat si de care nu poti scapa...si acum crezi ca cei din ospicii sunt genii...au reusit sa scape de ratiunea aceasta grea...dar tu nu vrei sa ajungi ca ei...iti e frica... iti e frica de tot si totusi te crezi atat de curajoasa...stii totusi...stii un singur lucru...e ciudat...ciudat si frumos...sublim...precum cea mai inalta nota a gamei pe care daca o asculti prea mult te doare capul...aduna atatea insusiri contrastante..care se opun cu desavarsire una celeilalte...dar care o caracterizeaza in aceeasi masura...si totusi...CE E MELANCOLIA?

P.S. Ma simt ca si cum ieri, 18 septembrie 2006, am intrat pentru pima data in maretul CNVA, si azi, 12 iunie 2009, sunt nevoita sa plec si sa las totul in sa planga in urma mea. ...Trist....

si ca sa o citez pe gossip girl,
stiti ca va iubesc!

Wishes within a dream.

Azi te-am visat. Era atât de real încât am vrut să-mi fug din sine. Zâmbeai. Acel zambet pe care nu mi l-ai mai dat mie de mult timp. Acum il vad zilnic. Multumesc.

Ciudat vis… Acolo zambeai altfel.Ca niciodata. Am simţit o durere imposibil de localizat, şi totuşi cumva fizică, şi m-am trezit cu un nod în gât, ca şi cum m-aş fi chinuit prea mult timp să-mi înghit cuvintele pentru că n-avea cine să le asculte, şi o voce hârâită, răguşită, de parcă mă apucasem să zic mai multe decât ar fi trebuit, într-un timp foarte scurt, ca să compensez acum, când în sfârşit avea cine să mă audă, pentru tot acel timp în care îmi amuţise spiritul.

M-am trezit, cuprinsă în acelaşi timp de o dorinţă nebună de a fugi, de a fugi ca un renegat al propriei naturi, şi de o dorinţă nebună de a sta, cât mai nemişcată, ca să nu mă observe timpul că exist şi să mă uite. Voiam în acelaşi timp să-ţi strig să fugi, să fugi ca şi cum m-aş transforma ca un vârcolac în noapte cu lună plină, şi în acelaşi timp am vrut să te implor să ramai cu mine.

Te-am visat, şi era atât de real încât mi-a fost frică să nu fii în adevăr în faţa mea, iar eu să nu stiu ce să-ţi zic ca să te determin să mă urăşti şi să-mi zici să fug să reuşeşti cumva să mă determini să stau.

E ciudat cum ficeare gand acum capata un sens. Cum fiecare gest capata un sens. Unul nou. De ce tocmai acum? Pentru ca am descoperit ca inca exista cineva care in ciuda a multe lucruri nu foarte bune auzite, a crezut in mine, si mi-a dat o sansa. Inexplicabil cum am ajuns sa tin la ea in atat de putin timp… Cred ca daca toata lumea ar avea pe cineva ca ea, lumea ar fi un ansamblu de bucurie, cafea si balonase de sampon.

Suna frumos, nu?..da!..Asa e viata mea acum! Din vina ei! Si ii multumesc!

My wishes are comming true . Thanks!

Azi te-am visat. Era atât de real încât am vrut să-mi fug din sine.

Vara incepe cu noi <3

Acesta este un post scris de noi, pentru noi, cu noi si ciresele. Am sarbatorit ziua copilului ingropati in cirese in cămăruta de la C7. :) Frumos.
Linişte, caldura, soare… e tot ce avem nevoie intr-o zi asa frumoasa. De ziua noastra.
E frumos sa incepi vara cu o cireasa :).
La multi ani!:)