this is the result of all those yucky feelings in my stomach and the head ache you all caused.
this is every fucked emotion that sends you crying into your palms and writing prose that says other things but really just means fuck you.
it's revolting and it's sickness and it's dirt and it's flies and it's hate and it's miserable and it's the worst way we could ever fall and it's violence.
you will hate this.
but it's a part of me, right now.
red's not a fast colour-it's an angry one.
grow your secrets in your hair because, darling, no one will search for them there.
Timpul se nulifica. Spatiul se nulifica. Aerul se nulifica. Sansele se nulifica. Spiritul se nulifica. Sentimentul se nulifica. Intr-o zi am sa nulific si oamenii. Oamenii merita nulificati. Merita.. "Cand?" Nu stiu exact cand, dar cert e ca mai e ptuin pana la marele nimic. "Ce e cu tine?" Aud des si ma enerveaza (hai, manutele sus!). Parca as fi bolnava. Sunt pe picior de plecare. In seara asta am sa ma uit pentru ultima data la ceea ce obisnuia sa fie viata mea. Reactia va fi spontana; nu pot sa o anticipez.
Nepasarea ia amploare. Oh, and thank for bringing me to Catatonya. Pun capat si acestei zile. Craciun linistit!
19:37.
23 de minute şi atât. Atât am să-l mai aştept. După, o să plec şi o să încerc să nu mă uit înapoi. Oamenii trec şi se uită lung la mine. Am rochia pătată şi pielea murdară. Văd în privirea lor cum se întreabă pe cine aştept. Dar ce rost are să le spun? Oricum nu le-ar păsa. Sunt doar curioşi şi ipocriţi.
Rememorez corpuri uzate şi energii false; am faţa colorata de artificii si sunt strânsă mult prea tare in braţe- mă sufoci!
E prea târziu si a-nceput sa ningă.. Vreau să ştie toată lumea că ninge; dar ei dorm, n-au credit, retele sau net. Ei niciodată n-au. Niciodată nu. Iar cei care au, nu sunt niciodată multumiţi şi dispar, nu se ştie unde, dar nu vor mai fi găsiţi niciodată. Asta a fost alegerea lor.
Ce linişte e...
Ce caut aici? Pe cine aştept? Cât e ceasul?
Opt.
Vântul m-a împăştiat în toate părţile. Nu ştiu ce mai fac aici. Mă ridic şi deşi simt că nu ar trebui să fac asta mă uit şi aştept câteva secunde. Dar nu e nimeni... Plec. Ninge. Şi fulgii de afară spală zăpada din mine; şi îmi curăţă rochia şi pielea.
Pe lângă mine trece un străin. Pare disperat şi tot strigă un nume. Îmi pare cunoscut, parcă l-am mai auzit cândva. Mă opreşte şi mă întreabă dacă am văzut-o pe Ea.
- Da, acum 23 de minute Ea înca era acolo, îi răspund după care paşii mei se opresc din plâns. Plec fără să mă uit înapoi, lăsând dâre de curcubeu pe asfalt în urma mea.
A inceput acum trei ani. A fost sclipirea din ochii unui copil atunci cand cere o jucarie sau zambetul cerului de dupa ploaie sau chiar sunetul ploii intr-o dupa amiaza tarzie sau rasuflarea greoaie a unui batran la caderea noptii. A fost cerul si norii si soarele si ploile de vara. Ai venit ca un rasarit din acelea care iti incalzesc privirile si iti topesc sufletul. Ai fost cel mai minunat apus si cel mai cald suras pe care l-am vazut, iubitul perfect cu chipul perfect si transparent. simplu. O furtuna si-apoi calmul de dupa ea, valurile ce spargeau marea si adierile ce o linisteau. Eu eram marea, goala dar plina de temeri, pe care ai reusit s-o potolesti numai privind-o. Pe care ai sarutat-o ca pe-o ploaie usoara. Pe care ai facut-o sa-si scuture valurile, tremurand. Imi dadeai parul la o parte si-mi spuneai povesti ori ma faceai sa rad. Imi opreai timpul in loc numai cu doua cuvinte si erai magic. M-ai invatat ca orice ploaie isi are sfarsitul in razele soarelui si ca orice zi se-ncheie cu o noapte. Ca fiecare iarna incepe cu ultimele zile de toamna si fiecare sarut e-o despartire. Fiecare eu se termina in tine si fiecare tu incepea din nimic; brusc, dar de nerefuzat. Ca zilele nu sunt altceva decat prelungiri ale noptii si ca noi nu suntem decat o prelungire a unui cer plin de stele. ai fost tot ..
Am mai tras o data aer in piept pret de 5 secunde si am simtit cum incepe sa-mi vajaie capul. Am clipit si am inghitit cu noduri. La ce bun, m-am gandit, sa intru in fibrilatie inainte sa apuc macar sa intru in Sala Mare? M-am mai uitat o data in spate. Ultimele clipe de liniste. Apoi, am mai facut un pas si am intrat in groapa cu lei.
Despre scoala m-am mai plans si aici . Going Back to the corner where I first saw you; gonna camp in my sleeping bag I'm not gonna move..
It's almost cold, but not cold, it's windy and cloudy.
Furie. Cel mai josnic si mai nedemn sentiment. Mi-e rusine. De mine, de voi. Cum poate furia sa transfigureze corpul, mintea, sa metamorfozeze fara regret cel mai frumos caracter. Furia creste… dar pe cat creste pe atat se dilueaza… asemenea culorii unei pensule inmuiata calm in apa menita sa curete, sa stearga, sa dea transparenta. Se imprastie ca o molima in unghiurile corpului si ajungi sa o simti in varfurile degetelor.. in firele de par. Furia e perversa si memoria o hraneste. Cand in minte iti vin din nou imaginile ce ti-au trezit furia, ea parca renaste si din acele adanci unghere simti o tresarire violenta, sarmanta care ii da putere urii sa incolteasca si sa semene venin. Dar nu, tu nu esti asa… stii asta dar nu te mai poate stapani nimic. Simti cum clocoteste sangele in aorte, cum vrei sa distrugi, sa te transformi in bestie, sa uiti de tot ce ai invatat, sa uiti ca esti om. Dar nu uiti. Nu uiti pentru ca stii ca te vei dispretui amarnic, stii ca nu vei ma avea curajul sa privesti oglinda fara teama ca se va sparge… Am sa fiu atat de puternica incat sa pierd. Explicatia succinta a teoriei abordate de oameni plictisiti: a fost sa fie.
Pamantul se despica in mintea mea si voi toti cadeti intr-un hau intunecat.Nu, nu. Nu veti simti cadere libera. Ar fi prea frumos, nu? Va va lovi in cadere fiecare cuvant ce a cauzat dureri celor care v-au iubit.
Azi am ucis orice speranta si imi vine sa rad de tentativele mele de a crede. Maine le voi invia pe toate,desigur, si voi crede din nou dar pana maine am de gand sa tes cel mai negru posibil cu cel mai mort chef posibil. Azi nu mi-e dor de nimic si nu mai vreau sa imi amintesc nimic. Orice frantura din ce inseamna realitatea mea ma calca pe nervi si sar ca arsa. Imi vine sa izbesc tot ce am in cale dar ma calmez incet, respir tot mai regulat ca sa imi umplu plamanii cu liniste. Nu am mai iesit din casa de vineri; si nici nu am de gand s-o fac. As vrea sa ma abandonez uitarii dar degeaba incerc. Fac variante de bac cu Liviu, ascult muzica si imi imaginez lumea noastra inchisa in limite de foc.Norii s-au adunat ca sa imi fure apusul. In fictiunea mea de azi nu exista astre. Las intunericul sa se aseze gros si greu. Nu mai vreau sa plec. Nu mai plec.
Era ultima saptamana de scoala. Ca in toti anii, il vedeam pe hol, pe un calorifer, cu privirea cand spre clasa, cand spre fereastra veche si larga. Doar statea acolo. Fara sa stie, avea locul lui; cel putin eu asa il intelegeam: holul alb al unei singure prezente. Exista in mine fara ca el sa observe. Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost daca nu ajungeam aici. Probabil m-as fi bucurat in plictiseala mea, mi-as fi numarat in fiecare dimineata pasii de acasa si pana in sala mare, m-as fi pierdut rapid prin vise. Intr-adevar …vise; asa au fost, dar nu regret. A trebuit sa simt sfarsitul, sa-l plang si sa-l uit in fotografii. Daca nu m-as fi rupt atunci de tot ce ma inconjura, ar fi fost mult mai rau. Mi-am impus uitarea; acum am necunoscuta; dorinta. Nu mai inteleg ce se intampla… Pendula intre constient si inconstient. Din partea opusa a holului, locul de unde il observam tremurand, reuseam cu dificultate sa-i zaresc chipul in intregime; doar spatele incarcat de parul ondulat, saten si putin din profil. Mereu zambea cand saluta vreun cunoscut si ii facea un semn discret cu mana, insa la scurt timp dupa aceea il pierdeam. Si nu fizic. Doar ca ceva se transforma in el cand era singur. Mi-am impus sa uit uitarea. Prezentul mi-a fost doar un nou chip al trecutului. Ce a fost, este. Iubesc..
Screaming: Aici e gol!! Acolo cum e? Whispering: Detasare.
Experimentez viitorul. Sarituri in timp. E urat si greu si te face sa respiri si mai; dar e necesar. E ca o simulare. Ma agat de fiecare mana intinsa fara sa ma uit a cui e, si descopar ca de la inceput aparusera semnele. Se apropie ziua. Mi se apropie ziua. Ti se apropie ziua. Ni se indeparteaza ziua.. Multa substanta, echilibru, idee extrem de inteligent exploatata, un mesaj transpus in cuvinte intr-o maniera demna de dat exemplu. Nimic nu este la intamplare. In timp ce eu nu reusesc sa fac macar un pas fara sa ma poticnesc, fara sa ma intreb daca nu am uitat ceva in urma, daca nu am luat-o prea repede, daca n-ar trebui sa ma intorc. Sunt mai ceva ca o tanti care a plecat in graba de-acasa si se framanta gandindu-se daca nu a uitat gazul deschis, lumina aprinsa, fierul in priza... Nu stiu cum se face, totusi, ca mereu ''uit'' gazul deschis indelung, suficient cat pentru o combustie spontana, ca niciodata nu se consuma indeajuns de mult becul, incat sa ma impiedice sa nascocesc o licarire de speranta, ca oricum fierul e permanent in priza, altfel nu gasesc de unde ma ard atat de tare. A, ba da. Stiu cum se face. Se face ca peste tot apare acelasi final de film, acelasi numar, apar enigmele mele vechi si rezolvari tarzii.. Nesiguranta care nu-si are locul. Vreau sa te mai gasesc; ca vineri.. Spune-mi unde vei fi..
Primul ceai neindulcit impreuna. I'm keeping you forever and for always. Felicitari Elvenspot pentru Infomatrix. Scuze, inca nu. Still fresh. ?
- Scumpo, ce faci? - Ma plimb.. - Nu esti bine.. - Ba da.. - 2 secunde; si dupa ma iau de tine. imediat. sa termin jocul.
Nu deschid ochii. Stiu ce am sa vad. Lumina ma doare. Am sa inchid ochii mai tare, si am sa astept rabdator? Sa vina noaptea. Sa se asterne peste tot, pentru ca in fata noptii cu totii suntem egali. Cu totii ne impiedicam de noi insine. Vino noapte, si da-mi ceea ce mi-ai promis.
Da-mi inapoi ura.
Da-mi inapoi ura.
Da-mi inapoi ura cu care sa pot sa imi intampin ziua... Da-mi inapoi ura cu care sa ridic noaptea impotriva zilei.
Ia-ti tot ce iti doresti, si da-mi tot ce trebuie pentru a aduce noaptea inapoi.
Vino noapte. Sunt gata.
- Scumpo, de ce nu m-ai sunat? Ai plans.. - M-am relaxat. Am cantat. N-am plans. - Sa fie verde? - E grena.. - Jul! Iar sa ma iau de tine? - E mov.
In metamorfoza masurata in timp de o saptamana,dau frau liber unei replici fara sa-i introduc fundamentul care sa te conduca la ideea pe care am vrut sa o exprim,insa in mod indirect.Numara descrescator,stiind ca nu ai timp sa te gandesti si repeta-ti ca nu o sa stea cutremurele,placile tectonice si nici sentimentele umane in loc sa astepte o decizie...Nu o sa inceteze eroziunea lumii daca ceri timpului ragaz,suntem prea multi si oricare ne-ar fi varsta,originea sau scopul,nu ne putem schimba decat cel mult firavul drum care ni se pune la dispozitie.De ce mi-a pasat intotdeauna? cata demnitate avem sa dezradacinam ceva nestatornic pentru ceva ce nu vedem infaptuit deloc,dar pare foarte tentant?Cata semnificatie au avut orele astea frumoase cu sfarsit deznadajduit? Incerc totusi sa modific finalul,sa sterg fragmentul,dar nu a fost scris de mine,nu am autoritate asupra lui.Te-am caracterizat si mi-ai pus o intrebare despre ce am zis si am fugit de propria-mi replica,schimband subiectul,poate mi.e frica de inca un sfarsit continuu,poate ca imi doresc un inceput,poate vreau sa vina primavara si sa nu mai depinda de frig,ci numai de caldura pe care vreau sa o am in jur;am organismul slabit de gheata toata stransa din lipsa de loc in sufletele altora,in al meu...E prea devreme sa te las sa ma citesti.Era sa spun ca imi doresc structura clasica cu inceput,cuprins si incheiere,dar cum te-ai putea gandi deja la incheiere?Nu au fost destule? Se spune ca cea mai importanta e perspectiva cu care incepi,conceptia personala despre ceea ce iti doresti si atitudinea pe care o adopti fata de idealurile nutrite,si cred pe deplin in teoria enuntata,din putinul pe care l-am putut invata eu singura.Am obtinut finalul modificat,am uitat sa enunt,iar acum,bineinteles,nu stiu daca sa plec,ar putea fi imbunatatit ceva sau as putea face o zi intreaga cu pachetul din trecut sa fie furat de o neghiobie de moment(momentul potrivit sau nepotrivit la care se rezuma tot ceea ce avem noi in minte,cel prin care facem conspectul unor indoieli pe care nu stim cum altfel sa le exprimam decat prin depinde,poate,vom vedea sau la momentul cand...Nimeni nu poate fi condamnat de relativitate,e materia spirituala din care suntem si,de multe ori,ea ne tine departe de esecuri intrucat nu am stiut cu certitudine de la inceput,de fapt,nimic! Sper ca maine,poimaine si in viitorul mentionat de prea multe ori,sa nu mai ramai fara cuvinte,sau sa ai destule pentru ce are sa fie!
Stii … cateodata ma apuca cate-o pofta nebuna de urlat sau de lacrimat sau de omorat … oricum ceva nefiresc. Cateodata simt ca ajung la capatul drumului si luminita care ar trebui sa ma astepte s-a stins … era o lampa pe gaz, …, si oricum nu se mai gaseste gaz lampant. Spre norocul meu, singurele arme pe care le am la indemana sunt telefonul si chitara … astea doua, cel putin teoretic, nu fac pe nimeni sa sangereze. Din cand in cand se mai gaseste cate un nefericit sa sa sune sa ma roage sa dau pe la evenimente stupide … nu va pot descrie ce se intampla cu cel care are destul curaj sau destula nesansa sa fie in preajma mea in astfel de momente. Orificiile prin care poate un om sa sangereze sunt mai dese decat sita unui cautator de aur si asta v-o spun din proprie experienta. Partea ciudata la acest capat de drum, este ca intervine acolo unde de obicei eram abia la jumatate … in fiecare zi un nou drum, noi ganduri, sperante de care ma lepad inainte sa pornesc si nu le mai iau inapoi … I le dau pe toate unui paznic de zadarnice ambitii, impreuna cu o mica si draga prietena albastra.. nu stiu... nu mai inteleg aproape nimic. timpul zboara si eu stau pe loc. ma mut de pe un picior pe altu, ridic o mana, ma frec la ochi, imi apas peoapele cu podul palmii ca sa ma asigur ca inca sunt acolo. sunt muta. zambesc. aud rasul acela care m-a dat viata peste cap. rasul lui. mi-l imaginez stand acolo langa mine, incercand sa ma gadile ca in orele de mate... se enerveaza, apoi imi ia fata in palme si imi spune incet "ooo tu! te iubesc!". apoi ma saruta. atunci e bine. Vreau liniste! Parca sunt posedati toti! Ma agita si ma fac incoerenta; in fine, mai incoerenta. Ma ajuta si nu. Cine stie ce experimente au in plan, cine stie daca ma voi intoarce normal la sfarsitul zilei? Trebuie sa continui sa zambesc, sa nu-i las sa mai tipe, dar in primul rand trebuie sa ma calmez, da, trebuie sa…ma…calmez…gata.
Probabil...Nu....sigur... acum... eu nu mai sunt!
Nu...nu asa cum stii si tu ca nu mai sunt, ci asa cum nu stie nimeni.Cum nu mai poti fi atunci cand ai incetat de mult sa mai existi,asa cum numai un Nimic poate fi.
Posibil sa fi murit printr-un colt de lume.
Nu m-a durut, n-am plans, n-am invocat toti zeii sa imi mai dea o sansa....Pur si simplu m-am uitat.
Dar azi m-am speriat si mi-am amintit tot; am iesit din balonul lor... Si nu eram pregatita. Si n-am iesit de bunavoie, si m-a scos cineva cum un simplu "Ti-am zis eu!" care m-a facut sa tremur la o masa, sa-i vars cafeaua, si sa ma chinui sa-mi explic si sa retraiesc tot prin al lui fum de tigara. Si zau ca n-aveam nevoie de asta.
Si nu ma simt bine si mi-e rau, si stiu ca nu trebuia sa zic toate astea, dar nu vreau si nici nu ma pot abtine.
....Ochii ii tin deja inchisi...Desi m-am calmat, lacrimile continua sa curga. Una din ele se rostogolea incet pe obraz, gadilandu-ma....imi sterg ochii cu podul palmelor incat mi le intind in par, udandu-l la radacini.
Beau ceai si ma joc cu zapada pe care o scap intentionat in cana. Nu (mi-)e bine.
Alergi. Gafai. Incerci sa iti mentii un oarecare echilibru : piciorul drept-mana stanga, piciorul stang-mana dreapta si tot asa. Aerul nici macar nu mai ajunge in intregime la plamani. Se pierde. E de la efort,dar continui. Cu succes reusesti sa te feresti de un bulgare, dar al doilea are o tinta prea buna. Tragi de tine, maresti viteza, dublezi efortul si nu mai stii de tine. Tot ce vrei si iti intra in minte e sa iesi din zapada cu un zambet. Nu iti dai seama de ce, nu prea te intereseaza. Oricum, nu poti sa te opresti asa deodata. Dar defapt e doar un moment in care ai intrat. NU. Defapt e un moment care a intrat in tine. O fractiune de secunda plasata intr-o senzatie pe care puteai la fel de bine nici macar sa nu o sesizezi. Si totusi ai sesizat-o. A insemnat zapada intrata in nas. Beau Sprite la cutie :)). Ce dor mi-a fost de tine, fata!
Ma simt prea obosita..Poate in una din zilele astea voi renunta.La ce?.La tot:la a ma simti vinovata,la a face intotdeauna ceea ce e corect,la a vedea binele din oameni,la a spera.Da.voi renunta la.... la tot ceea ce ma inconjoara.. Pare ciudat?Ei bine,n-ar trebui.Chiar crezi ca sunt destul de puternica pentru a suporta tot ceea ce se intampla acum?..Well,I’m not.. M-ai intrebat de ce nu vorbesc niciodata despre ceea ce mi se intampla? De ce as face-o? M-ar asculta cineva? Tu m-ai asculta? Poate.Dar n-ai inţelege nimic cu adevarat din ceea ce se intampla cu mine. Nu mi-ai simti durerea, furia, dezamagirea. Sa vorbesc..despre ce? Despre cat de mult imi este dor? Despre ei? Despre ce a fost? Despre faptul ca mi-e frica? Despre cum este acum? Despre problemele mele? Nici nu stiu de ce spun deja toate astea...dar asa mi-a venit. Ce sa fac? Disimulez zilnic normalitatea, ma prefac că totul e bine. Pentru ca am si pentru cine si pentru ca si merita Da. Inca mai am putere..macar pentru un zambet.Nu iţi place ce auzi? Nici macar nu auzi. :)) Despre ce vrei sa iti spun? Despre faptul ca mereu e cineva langa mine? Sunt cei care raspund la telefon la 3 dimineata cand ii sun pentru ca nu pot sa dorm. Sunt cei care imi simt starea de spirit inca de cand le spun "buna". Sunt cei care au mereu incredere in mine si care mi-o insufla. Sunt cei fara de care ar fi ingrozitor. La ce te gandesti? Ca sunt nebuna? Nu sunt. Daca as fi nebuna as uita, as schimba, as distruge.Nu mi-ar mai fi frica. Nici nu stiu cui i-am scirs asta :)). Mie. Sau lui Radu probabil, care va rade pe mine pentru inca o saptamana. Abia astept ziua de duminica: dupa 3 ani in care am incercat sa-i facem viata cat mai rea ca sa ne lase, anul acesta mergem la el in vizita cu cadouri; a zis ca ne asteapta cu sarmalute de post si portocale. Ingrozitor de dor si de el. "Bang-bang: the witch is dead!" - cel putin sper!! Si totusi..mi-e frica!..
In jurul nostru plutesc tot felul de energii. Mai bune, mai rele, mai ciudate sau mai infioratoare. Dar atunci cand nu iti dai seama cine/ce e in jurul tau e destul de greu.. E ciudat cum, acum ca nu va mai macinati voi am inceput eu. E ciudat cum simti ca cineva e cu trupul langa tine, chiar daca tu nu il vezi. Si de fapt nu tu il simti; tu doar simti ceva; o agitatie nefireasca care creeaza emotii care nu sunt la locul lor. Chiar daca au trecut 2 zile, tot ma sperie cand ma gandesc. "Cum s-a intamplat...?" "De ce...?" " E normal...?". Nu stiu cum s-a intamplat, nu stiu de ce, si sigur nu e normal. Acelasi numar care ma urmareste, aceleasi persoane, aceleasi vise ziua, aceleasi telefonae noaptea; acel concert; nu as fi crezut... . Fiecare gest, fiecare corp, fiecare suvita de par din aer; toti stiau! Eu urmam sa aflu mai tarziu. Trist si infiorator nu? Mi-a fost frica si inca imi e.. Scuze si respect de recuperat fata de cineva.. Oficial e iarna. Pacat ca nu simt asta... Cu aroma de vanilie... Monday bloody monday..
taci! esti prost?! Sterge-ti lacrimile. Ascunde-le. Inneaca-le. nu te credeam asa slab.
tu! tu care mereu te laudai cu puterea ta, si curajul tau. tu contra lumii. fulger contra fulger. esti doar un cantec de soapta. un curcubeu in noapte. esti un netot. esti un nimic. un prihanit prielnic.
taci! esti botit. alunga uratenia din tine. Omoar-o. indeparteaz-o. nu esti brav deloc. e bizar cum pot sa te suport, cum pot sa te inteleg. sa te aud, sa te port.
nu ma ajuti deloc.de ce mai stai? ce astepti? te credeam frenetic. nu esti.dintr-o simpla privire, tu capitulezi. cu o simpla privire incerci sa cuceresti. Ti-ai dat masca jos?!
masca fericirii.
in zadar incerci. nu ma convingi! nu treci!
sa'ti dau foc?sa las sa curga al tau sange?!
te trec fiorii?
si acum ploua. nu te mai vad clar. palesc. imaginea e stearsa. totul e obscur. e imprecis si confuz.
ma uit in oglinda - pe tine te vad.
prost,las si neslefuit.
Nu vreau sa te intreb daca ma iubesti, doar daca tii la mine..as fii foarte fericita daca mi`ai putea raspunde sincer..te rog..asta as aprecia cel mai mult la tine in aceste momente.. Stii de ce te intreb? Pentru ca stiu ca tu nu ma iubesti..simt..te dai singur de gol..prea usor faci si spui unele lucruri... si..uneori am impresia ca o spui doar pentru a ma linisti, pentru a te ierta, pentru a`mi reaminti ca tu esti unicul baiat la care tin cu adevarat. Eu..da..eu te iubesc..nu ma crezi? Ai impresia ca joc teatru? Hmm..inseamna ca in tot acest timp eu am fost actrita ia tu victima..as zice ca este invers Stii, poate ca dupa aceasta discutie noi doi ne vom comporta ca niste straini..asa se va intampla. De ce? Pentru ca tu esti egoist..si al naibii de incapatanat..una spui, altceva faci..Tu ai impresia ca iubirea se formeaza doar din vorbe aruncate, poate, aiurea in vant?! Ce ai crezut tu..ca sunt o pustoaica naiva si ca nu imi voi da niciodata seama ca ceea ce traim este un vis..un vis urat..Ce`ai facut?? Ce ai facut???? M`ai smuls din lumea mea si m`ai aruncat intr`un abis..crede`ma daca stiam ca se va intampla asa ceva..te`as fi rugat sa ma arunci de nenumarate ori…sa cad in gol la infinit..mi`ar fi fost mai bine acolo decat cu tine..suferinta m`ar fi intarit mult mai mult decat a facut’o pana acum..as fii devenit cu mult mai puternica decat sunt. .. In fine..stiu exact ce gandesti acum..da..sunt o pustiaica! Sunt un copil..nu ma tem sa recunosc dar, stii..timpul se va satura de falsa maturitate a unora. Insa, cum poate acest copil sa gandeasca cu atata profunzime? Cum poate el sa te demaste intr`un asemenea mod, cand aveai impresia ca totul iti merge atat de bine? Nu`ti vine sa crezi, asa`i? hmm..nu`ti poti crede ochilor ca acest copil s`a dovedit a fi cu mult mai viclean decat tine. Sa`ti spun cum a fost totul de fapt : cu ceva timp in urma, copilul din mine obisnuia sa gandeasca cu atata profunzime, incat reusea sa anticipe miscarile, gesturile, replicile oricui. Insa, de la un timp, acesta a devenit mult mai spontan; invata sa traiasca viata exact asa cum este..fara regrete..fara prea multe planuri de viitor..este mai antrenant si mult mai frumos decat crezi. Te mira ca tocmai eu spun aceste lucruri, nu..nu ar trebui. Ahh, ai crezut ca te`am lasat sa ma cunosti atat de bine incat sa devin o neputincioasa in fata ta..o marioneta. Insa nici pe departe nu te`ai gandit ca tocmai eu te voi “ataca miseleste” cu propriile tale arme. Da..sunt vicleana..mai vicleana decat te`ai fi putut astepta vreodata de la o copila naiva. Uite si tu, am inceput foarte dramatic, vorbind despre sentimente si am ajuns la un punct de fierbere, acela al razbunarii. Vad ca esti tacut si confuz..voi incheia aceasta discutie inainte ca tu sa`mi fi dat deja un raspuns..pentru ca stiu care va fi acela : “Eu tin groaznic de mult la tine si chiar nu vreau sa te pierd!” Doar atat iti spun ; nu vrei sa inveti si tu ce se intampla cu viata asta? Nu este oare mai bine sa traiesti pe pielea ta decat sa`ti dea cineva pe tava tot ceea ce doresti? Astfel nu ar mai avea rost placerea si supararea, multumirea si deamagirea. Toate relele si cele bune fac parte din viata. Invata sa le iei asa cum vin..si asa cum pleaca..cum poate voi face si eu..Ele au un farmec aparte. Unde este multumire si dragoste daca nu este loc si de putina suferinta? -> ar deveni totul un calm deosebit de enervant..gandeste`te..
Ciudat: am scris postul asta zambind. si nu acel zambet care ar fi trebuit sa fie; ci un zambet zambaret:>. nu stiu de ce:)) dar merita:>. nu aveam de gand sa-l postez; dar Lya are mult prea multa influenta asupra mea:)). Multumesc Dragos pentru crizele de ras de azi, si Raluca pentru ca m-ai lasat sa ma descarc pe tine!>:D< -ochii mari disimuleaza!!- Colbie Caillat - Bubbly Asculta mai multe audio Muzica
You watch the traffic outside cause caliginous puffs of ephemeral smoke and on a good day you call it a distraction.
Tonight you’re counting his flaws; tonight you’re counting to zero.
Years sleep into each other; heavy and delusional, soppy and withered. Crouching with your lips pressed against your out-of-order knee caps and humming rhapsodies. You’re not going to leave; your conscience sits outside his window, your soul hangs on the clothesline and your heart is perched between his teeth, but you don’t want to look much closer.
The memoirs shine like blood rubies in your nebulous mind which is strewn across the open Kelly-green lawn. But he likes them there. He likes you there; all your parts embroidering the dull landscapes.
Tell yourself he just wants your obsession. He just wants your words, just your life, just one lovesick life. Your lips pout swollen in acceptance; it will do for now.
The throbbing in your clustered lungs makes you drink the oxygen in overdramatic gasps. You cough it up but it ebbs its way back down your throat. So drink it up, drink it up; sip on the redolence of cedar and patchouli; the aroma of home.
He’s glowing in the darkness; he’s the essence of your essence. Bokeh slow-dances behind him in perfect orbits and you might just fall asleep. He loves you. But he can’t tell you yet and you’re too tired to figure it out.
He gathers your pieces [which are warm and oaky when you’re clean] and brings you inside [with buckled bones and an empty chest]. The blood has set and it is drying out your skin.
You lie with your head in his lap somewhere in between the overdose of slumber and wake with neons giving your ghastly penny-shaped rings around your sunflower eyes.
The distortion is beautiful but he won’t use words to tell you that and your too far gone to see him crumble on the other side of your lids that are sewn tightly to your cheekbones.
He drops the heart to his palm and he leans in with your pulse still lingering on his tongue. His cold heart begins to condensate; a poison mix of testosterone and fucked up love. You don’t see it. You are completely oblivious to the swarm panic suckling at his toes and ears.
Get undressed.
Stupid. Fucked. He hates the feeling of blood-sick temples. And all you do is push push push when you’re pressed up against his frame [with your breasts sealed to his chest] and pouring yourself into the blank spaces of angry words while the sweat falls off his nose and races down your cleavage and makes him urge to chase it with his lips.
Chemical reaction.
I should have warned you earlier of his pending reflex. I cringe. I watch my organ bleed again and it’s time to drag me back outside just like raggedy Anne. Take me by one wrist.
You’re lucky tonight; rain. I remember - you’ll glow without russet blemishes under the star-peppered night sky. Your perfume hearts and warm oak will keep him awake. And lay down lay down is what he will hear because his upper body support will perish with his cheek in your fingertips.
You’re innocent. You’re dizzy. You’re a survivor. You’re a lover. You’re an infant. You’re a woman. You’ve done some things wrong. I wish I could tell you ‘one hundred and forty-six nights to go.’
Note to self; you’ll be okay, breathe.
Pentru ca e ingrozitor de veche, pentru ca se potriveste conversatiilor mele cu Lya, pentru ca ma regasesc in refren, pentru ca mi-a plauct si mie odata Pink:
Imi vine sa zic epilog. Pentru ca s-a terminat prea repede. Sunt ipocrita, stiu. Mentionez ca aceasta postare nu va contine niciun cuvant de bine pentru nimeni inafara de vesnic veselul 8B, pentru ca aseara mi-a demonstrat ca doar el e acolo langa mine cand chiar am probleme, si evident vesnica si nelipsita Diana, care ma urmarea (intentionat sau nu), de fiecare data la baie, atunci cand imi venea sa plang. Am avut parte de o saptamana plina si agitata; dar a meritat. Ore plictisitoare, presarate cu crize de ras datorate lui Gino, amestecate cu informatica cu cozonac "de la mama de-acasa" à la Alin, la care s-a adaugat telefonul [care devine usor usor un drog], de la Lya din fiecare pauza, si pentru sfarsit, un bal fabulos. Vineri, baterii descarcate, telefoane disperate, ploaia care radea la noi, Lya care ma astepta in fata blocului udata de un maxi-taxi, o rochie ciudata, niste dresuri albastre, o esarfa imprumutata, o "excursie" in tara bijuteriilor la Lya acasa- clar la noi o pregatire de bal ca la nimeni! Gabi a facut cinste 8B-ului, iesind Miss Boboc. Felicitari, Gabi! Cel mai ''zguduit'' bal la care am fost :)). Sa nu ai loc sa dansezi meneaito?! Stiu stiu! Ah, si una din surprizele serii: am dansat pe Inna!! Stiu si asta!:)). De ce? De 8B!. Stiu!:)). Vibrau gamurile cand a fost "Cine e cu noi?!", special pt 8B,ne-am miscat genial pe ''Thriller'', si nimeni nu tipa mai tare decat mine, Lya si Dyd la versurile '' magice'' din Burning Love, pentru ca si Dj-ul stia ca noi am fost in Costinesti!:)) M-am simtit ''la rascruce de holuri'', am fost in baia pe care Lya o imparte cu Paul,mi-am rupti picioarle pe tocuri, am dansat pe ''Zece'' cu Radu (care danseaza fabulos!:|:)) ), si am primit zeci de imbratisari vindecatoare la sfarsit. Si am evitat o serie de intrebari. Acele intrebari. Si ma simt datoare cu un raspuns; Vom deveni, cel mai probabil, niste prieteni de sarbatori(cele mai lungi conversatii vor fi, fara indoiala, urarile de Craciun si de Paste. Si de onomastice, daca ne-amintim.) Oameni care au avut si au impartasit totul la un moment dat, impart acum si de-acum incolo un simplu, modest salut pe strada. Daca nu e prea aglomerat, desigur, pentru ca altfel, am fi nevoiti sa tipam sau sa alergam unul dupa celalalt. Iar noi am incetat de mult sa facem asta. Nu ne mai zbatem, nu ne mai revoltam. Nu (se) mai plange niciunul de asteptare, dezamagire, indiferenta, distantare, negare, deznadejde. Nu mai e zbucium, nici durere, cum nu mai sunt nici lacrimi disperate, sau intr-un final, resemnate. Nu ne mai ard obrajii. Pentru ca nici saruturi neasteptate nu mai are cine sa sarute sau sa fie sarutat. Nu ne mai dor ochii. Pentru ca acum nu avem decat sa intoarcem privirea. Nu ne mai tremura genunchii. Nici de nerabdare, nici de necredinta. Nu ni se mai pune un nod in gat. Nici de emotie, nici de durere. Nu mai vibram. Nici de agonie, dar, Doamne, nici de extaz. Nu impreuna.
Se face racoare afara. Si incepe sa-mi fie si mie frig. Nicio grija, am şalul la mine. Oricum ar fi, nu ti-as mai pretinde nimic. Mi-ai daruit tot ce ai avut de daruit. Mi te-ai daruit. îţi mulţumesc.
To do list: 1. Reprofilare. [din toate punctele de vedere.]
Shinshilla imi canta in telefon '' She will be loved'', Bogdan imi spune ca totul va fi bine; ador diminetile de sambata pe care le petrec cu Bogdan. Se anunta o saptamana urata; eu si Lacramioara ii tinem pumnii Dianei si o asteptam acasa cu un dinte in plus!!
ţe- mă sufoci!
