"Poate" si alte dorinte de Craciun

It was cold and gray out. The world looked as it had been thrown up by a Tim Burton movie, and I loved it.

Cu totii am pierdut sau vom pierde mai devreme sau mai tarziu pe cineva drag.
Poate ca ne simtim neputinciosi in fata acestui gand maret, inevitabil intr-o viata de om. Este si normal, orice fiinta se naste, traieste si moare.
Si totusi care este motivul datorat lacrimilor pe care le varsam, desi acceptam atat viata, cat si moartea ca pe un dar?
Inca nu am gasit raspunsul... Inca il mai caut...
Sunt momente in care te pierzi printre ganduri, iti amintesti cu drag despre cel sau cea care nu mai este, plangi si suferi fara ca nimeni sa te vada, pentru ca suferinta te face slab.
Privesti nostalgic ziua de ieri, iar ziua de azi iti pare un nesfarsit desert de crime, de suflete ratacite si de linisti apasatoare...
Doar un pustiu incarcat de tristete...
Si totusi unde a disparut zambetul de pe fata ta? Chipul celui sau celei ce pierde ceva il distingi intr-o multime de rasete si zambete. E acea tacere pe care o simti in jurul lui, o privire pierduta, o lacrima scurgandu-i-se pe obraz.
Si poate uneori il arati cu degetul sau il compatimesti, insa stii undeva, inauntrul fiintei tale, ca si tu vei trece prin aceleasi stadii cand vei pierde pe cineva drag.
Cine stie ? Poate vei suferi si mai mult, poate vei pierde ceva si mai important, poate vei ramane fara ton raison d’etre...
Cine stie ? Prea multi de « poate »...

~


In alta ordine de idei, a venit si decembrie. Desi afara e uscat, mi se pare ca ploua marunt, dar des, in timp ce crengi batrane si intortocheate stau dezgolite fluturand a despartire in vantul care da impresia unui ger aspru.
De Craciun nu vreau decat liniste; nu ma pot gandi decat la o camera au pereti albi, cu un pat mare si alb si carteva carti langa...A si multe cadouri! Vreau sa dau atat de multe cadouri..

Prea tarziu...

Imi pare rau…
Imi pare rau ca am fost…imi pare rau pentru tot ce s-a intamplat. Pentru sperantele false, ce ti le-am dat din inconstienta si egoism, dar cu care ma hraneam si eu. Imi pare rau ca te-am ranit. Stii , as fi vrut atat de mult sa zbor, sa ajung la tine. Dar m-au obligat sa-mi tai aripile, si eu am fost de acord, am privit cum totul se prabuseste in jurul meu si nu am facut nimic. Azi nu mai am aripi, eu sunt jos, iar nu esti sus.. esti langa mine; dar nu mai vorbim aceeasi limba.
Am fost lasa, si slaba si mi-a fost teama. Nu e o scuza. Si cine stie poate ca a fost mai bine asa, dar totusi, puteam sa te scutesc de durere si n-am facut-o. Imi pare rau.
Nu ma ajuta cu nimic acum regretele, si astea sunt doar cuvinte digitale pe o foaie ce nu exista in realitate. Dar sunt adevarate. Stii, inca te visez. Vise chinuite , faurite de o minte bolnava.
Nu ma astept sa ma ierti, nici macar sa ma privesti din nou in ochi. Nu merit asta. Merit durere si singuratate…si cu asta am ramas. De curand am privit in jurul meu. Cat de dor imi e de tine.. sa-ti simt cuvintele trecandu-mi prin vene si sa uit de tot. In tine am crezut, langa tine am fost libera.

Photo: Alice Goce.

So I got busy throwing everybody underneath the bus.

Taci.
Nu ma mai asculta,
dar spune-mi,
ce te va mai lumina?
Taci.
Nu ma mai chema,
dar spune-mi,
cine te va mai striga?
Taci.
Nu ma mai vedea,
dar spune-mi,
unde te voi mai avea?
Tu.
Sa te arunci din
cer as vrea,
Eu.
Sa ma arunci
in tine-as vrea,
Noi.
Se ne arunci in
apa soarelui rasare,
sa ne faci
sa vedem viata,
sa ne simti
in multimea infinita...
Da, asta as vrea!

Vlad, Sibiu. Soare, vacanta. Reuniuni, prieteni. A doua fosta banca de la geam, impacari. Prieteni, ?.

Photo: Andreea Retinschi ♥

Et in arcadia ego.

O zi intunecata. “Ce urat.” ai spune. "Nu se mai opreste ploaia?"Nu mai. Ploua cu stropi mari si era prea frumos ca sa nu iesi si sa canti si dansezi. Dar voi, jalnici ascunsi sub umbrele cu mesaje cretine, nu puteti sa vedeti si altceva. Voi nu vedeti in profunzime, si as putea spune ca e un blestem. O, da! Sunteti blestemati sa vezi doar exteriorul. Cum nici noi nu vedem decat scoarta copacului fara sa stim cati ani ascunde in interior. Singura cale de a afla este taierea copacului. Ar fi o idee. Sunteti urati, provocati dezgust si nici ploaia parca nu va mai ploua.
Amicul P.
Dragul Amic P., e mereu acolo afara sa te duca in brate, sa-ti vorbeasca incet si sa rada la glumele proaste pe care le faci. Ciudatul amic P. . Buna!
Si tu, draga mea, nu crezi ca intreci masura? Nu crezi ca ai prea multa incredere? De ce renasti? ti se pare ca esti o pasare Phoenix, sau ce?!
Pana atunci nou ne continuam jocurile postesti si copilaresti. Cine esti tu?!

Amice-asculta!

From fall to fail.

"Şi e aşa de frig.. Nu e nimeni aici. Şi e aşa de frig..Suntem singuri aici şi suntem morţi.."

Daca nu ai un raspuns am eu intrebari:
"ce-a mai ramas?"
Ia-ti o lanterna si iesi afara, acum. Si vezi sa nu ajungi sa-ti spui "credeam ca stiu", caci zic eu ca e oricum neplacut si deloc comfortabil.
Zvarcoleste-te bine, si dupa, suna-ma. N-o sa adorm, promit. Multumesc ca m-ai ascultat. Poate nu m-ai inteles; nu e problema mea, caci e randul meu sa fiu rea si egoista.

Ceai?

Roşu.
Peretele era roşu, cu o reclamă la o bere scumpă.
Cafeniu.
Mesele, pătate de scrum din scrumiera albă care era prea plină.
Negru.
Ceaiul. Mirosea a scorţişoară si rom.
Alb.
Ziarul, cu aceleasi ştiri de dintotdeauna.


Walk away.

Si raceala ingheata, ochi albastri!

Visul meu cu ochi albastri… "Am pasit printre sentimentele unei fete imune la realitate."
Mi-am pus castile si am inceput sa merg spre "locul meu". Era cladirea aceea neterminata din centrul orasului, cea inalta din care vedeai lumea agitandu-se, masinile formand lungi coloane, civilizatia aceea fara sfarsit. Si cand ploua, mai ales atunci, iubeam cum se se spala orasul de oameni.
Cand am ajuns pe acoperis, am vazut un ghiozdan. Ma intrebam cine ar fi venit la ora aia aici si era pentru prima oara cand imi simteam locul invadat.
" OH! Cine e baiatul ala?" voiam sa ma enervez, dar pana si asta mi-era lene sa fac. Am ramas in spatele lui si il priveam cum mazgalea ceva pe o foaie.
" Frumos…" am spus eu incet. A tresarit si ma privea cu niste ochi mari si uimiti, albastri si limpezi ca un ocean. Am zambit potolit si am lasat capul in jos. Ma privea insistent si incerca sa zica ceva. I-a sunat telefonul, s-a intors cu spatele si eu am disparut.

Carare deschisa cu capat de ignoranta care surade si se uita atent incercand sa ghiceasca la ce te gandesti.

Ne vedem vineri! (Vreau sa vii vineri..)

Just promise me we'll find better days!..13 sept. 2010.

Am mai tras o data aer in piept pret de 5 secunde si am simtit cum incepe sa-mi vajaie capul. Am clipit si am inghitit cu noduri. La ce bun, m-am gandit, sa intru in fibrilatie inainte sa apuc macar sa intru in Sala Mare?
M-am mai uitat o data in spate. Ultimele clipe de liniste.
Apoi, am mai facut un pas si am intrat in groapa cu lei.

Despre scoala m-am mai plans si aici .
Going Back to the corner where I first saw you; gonna camp in my sleeping bag I'm not gonna move..





It's almost cold, but not cold, it's windy and cloudy.

I feel likespring when summerends and fallbegins.

hei Flaum, hai sa fim deprimati impreuna; sunt atat de tradata de vara, incat nici parul nu mai are aceeasi culoare.. ma gandesc sa ma tund.
hei Manninrollstuhl, nu vrei sa urci la un pahar de vin rosu? e cam dezordine in ultima vreme pentru ca in camera mea s-a mutat un paianjen si nu-mi permit sa-l deranjez cu led zeppelinurile mele la cutie.
hei Mannmittassetee, nu vrei sa urci la o doza de bere? poate m-ajuti sa compun al cincilea anotimp si sa-l distribui gratuit consumatorilor de nopti albe in loc de mesaje de dragoste intre un junghi si-o migrena.
hei Zehe, nu vrei sa urci la o cafea? hai sa ne distrugem reciproc; oricum nu mai vorbeste nimeni cu tine in ultima vreme, iar eu nu sunt in stare sa leg doua cuvinte - fericirea e gratis degeaba.
hei Blumenhandler, nu vrei sa urci pana la mine? daca esti obosit am sa-ti trimit prin posta liftul iar daca-i parul suficient de lung promit sa-ti impletesc un blues intre etaje.

hei tu, respira-mi ultimele zile.

Estesan pentru suflet- 23 Jul.

Zi abundenta in semnificatii? Nu ma plang. Scriu acum pentru ca urmeaza ca ceva sa faca lucrurile sa nu mai fie la fel. Dar nici uimirea, nici intrigile si nici chiar propria mustrare de constiinta nu-mi vor lua ceea ce am. Si ce? Vom trece cu totii prin asta, caci am primit dimineata mesaj cu "Nu te lasam singura!" si am fost brusc cuprinsa de speranta si gandri bune. Inca nu vreau, dar trebuie. Luand exemplu ora 12:07 care nu va putea fi repetata la nicio cerere a fiintei mele. Fiecare moment e unic si e cu atat mai frumos cu cat nu incercam sa fortam oranduirea fireasca. Atunci soseste in gara acel tren care duce departe pesimismul, lasandu-ma in formula mea initiala, cu bucurii de om simplu si roseata in obraji la fiecare cuvant al tau. Caci nu par, dar sunt o copila cu griji artificiale si cu cuvinte prea sarace pentru a-mi comunica sufletul.

Voi vrea sa fiu tinuta in rasete, voi vrea..

Ne vedem luna viitoare..voi vrea mesaje de ''Happy anniversary'' pe 28 iulie!

I'm no fool, I'm just upside down!

Esti realizata atat de bine incat te admir pentru cat de bine poti sa cultivi in mine dispretul. Dar cate oase nu inghit multi pana sa ajunga sa nu-si mai doreasca sa vada peste? Faci parte din categoria celor care trebuie sa convinga ca cei prosti sunt indispensabili pentru taria de caracter a celor de tabara opusa..
Provoci cicatrici superficiale, ale carei dureri au proiectii care se vor resimti si peste ani. Din ce cauza? Din cauza celor doua persoane pe care le consideram si care repeta un nonsens de-o vreme? Ca toti gresim, ca este rautate, mai putin important, ar trebui sa ne respectam, sa scrasnim din dinti sau poate nici macar atat, stiind ca se mai intampla si uneori o si meritam. Platim cu totii greseli precedente. Pot accepta ca tu sa-mi faci asta, ca ea a a fost nascuta cu scopul de a ma abate de la firesc, dar nu pot tolera ideea ca nu vei fi nici azi aici pentru mine dupa toate zilele in care as fi asteptat un cuvant. Ma amagesc zicandu-mi ca poate daca timpul ar inceta a ne mai alerge cu atata dusmanie, am avea mai multe prilejuri sa nutrim o idee de regret care ar putea lipi, cu prag subliminar, ceea ce intr-o clipa am facut praf, fara motiv, doar ca afirmare de personalitate(intr-o cavalereasca maniera,de altfel).
Asa ca fa-ma sa inteleg de ce vrei sa dai explicatii unui fapt a carui desfasurare a fost pe cat de paralela de tine posibil...Nimeni nu are nevoie de un asemena ajutor si nici de cineva care habar nu are si vocifereaza despre masa de experienta avuta,cand de fapt..niciunul nu ne dam seama cat de mult inseamna sa fi trecut prin ceva cu adevarat grav.Sunt atatea probleme de ultim grad de urgenta,pe cate capete intalnim pe strada,in case sau in nori...

Artistul responsabil de finisarea sculpturii dupa chipul meu primeste o imbratisare care are drept raspuns un zabet devenit mare drept raspuns de afectiune:
Daniel Moisescu: juuul!
Daniel Moisescu: ce'aci?
Jul ..: danieel
Jul ..: bine, imi exprim frustrarile pe blog
Jul ..: tuu?
Daniel Moisescu: si eu!
Daniel Moisescu: nu e minunat?
Jul ..: daa!
Jul ..: eu scriu chiar acum
Jul ..: in direct!
Jul ..: cu tine
Daniel Moisescu: eu am scris la 14:14.

Vineri plec la mare si nu ma mai intorc.

Gata.

Era ultima saptamana de scoala. Ca in toti anii, il vedeam pe hol, pe un calorifer, cu privirea cand spre clasa, cand spre fereastra veche si larga. Doar statea acolo. Fara sa stie, avea locul lui; cel putin eu asa il intelegeam: holul alb al unei singure prezente. Exista in mine fara ca el sa observe.
Nu pot sa nu ma intreb cum ar fi fost daca nu ajungeam aici. Probabil m-as fi bucurat in plictiseala mea, mi-as fi numarat in fiecare dimineata pasii de acasa si pana in sala mare, m-as fi pierdut rapid prin vise. Intr-adevar …vise; asa au fost, dar nu regret. A trebuit sa simt sfarsitul, sa-l plang si sa-l uit in fotografii. Daca nu m-as fi rupt atunci de tot ce ma inconjura, ar fi fost mult mai rau. Mi-am impus uitarea; acum am necunoscuta; dorinta. Nu mai inteleg ce se intampla…
Pendula intre constient si inconstient. Din partea opusa a holului, locul de unde il observam tremurand, reuseam cu dificultate sa-i zaresc chipul in intregime; doar spatele incarcat de parul ondulat, saten si putin din profil. Mereu zambea cand saluta vreun cunoscut si ii facea un semn discret cu mana, insa la scurt timp dupa aceea il pierdeam. Si nu fizic. Doar ca ceva se transforma in el cand era singur.
Mi-am impus sa uit uitarea. Prezentul mi-a fost doar un nou chip al trecutului. Ce a fost, este. Iubesc..

Adapt!

Screaming: Aici e gol!! Acolo cum e?
Whispering: Detasare.

Experimentez viitorul. Sarituri in timp. E urat si greu si te face sa respiri si mai; dar e necesar. E ca o simulare. Ma agat de fiecare mana intinsa fara sa ma uit a cui e, si descopar ca de la inceput aparusera semnele.
Se apropie ziua. Mi se apropie ziua. Ti se apropie ziua. Ni se indeparteaza ziua..
Multa substanta, echilibru, idee extrem de inteligent exploatata, un mesaj transpus in cuvinte intr-o maniera demna de dat exemplu.
Nimic nu este la intamplare. In timp ce eu nu reusesc sa fac macar un pas fara sa ma poticnesc, fara sa ma intreb daca nu am uitat ceva in urma, daca nu am luat-o prea repede, daca n-ar trebui sa ma intorc.
Sunt mai ceva ca o tanti care a plecat in graba de-acasa si se framanta gandindu-se daca nu a uitat gazul deschis, lumina aprinsa, fierul in priza...
Nu stiu cum se face, totusi, ca mereu ''uit'' gazul deschis indelung, suficient cat pentru o combustie spontana, ca niciodata nu se consuma indeajuns de mult becul, incat sa ma impiedice sa nascocesc o licarire de speranta, ca oricum fierul e permanent in priza, altfel nu gasesc de unde ma ard atat de tare.
A, ba da. Stiu cum se face.
Se face ca peste tot apare acelasi final de film, acelasi numar, apar enigmele mele vechi si rezolvari tarzii..
Nesiguranta care nu-si are locul.
Vreau sa te mai gasesc; ca vineri..
Spune-mi unde vei fi..


Primul ceai neindulcit impreuna. I'm keeping you forever and for always.
Felicitari Elvenspot pentru Infomatrix. Scuze, inca nu.
Still fresh.
?

Nu mov, nu grena, ci doar verde..

- Scumpo, ce faci?
- Ma plimb..
- Nu esti bine..
- Ba da..
- 2 secunde; si dupa ma iau de tine. imediat. sa termin jocul.


Nu deschid ochii. Stiu ce am sa vad. Lumina ma doare. Am sa inchid ochii mai tare, si am sa astept rabdator? Sa vina noaptea. Sa se asterne peste tot, pentru ca in fata noptii cu totii suntem egali. Cu totii ne impiedicam de noi insine.
Vino noapte, si da-mi ceea ce mi-ai promis.

Da-mi inapoi ura.

Da-mi inapoi ura.

Da-mi inapoi ura cu care sa pot sa imi intampin ziua... Da-mi inapoi ura cu care sa ridic noaptea impotriva zilei.

Ia-ti tot ce iti doresti, si da-mi tot ce trebuie pentru a aduce noaptea inapoi.

Vino noapte.
Sunt gata.

- Scumpo, de ce nu m-ai sunat? Ai plans..
- M-am relaxat. Am cantat. N-am plans.
- Sa fie verde?
- E grena..
- Jul! Iar sa ma iau de tine?
- E mov.

E verdevlad.

Alura.

adineaori alaturam aliteratii alterate. alterata, alienata, alteritatea imi alinta alternativa altercatiei cu aluzii. aluzii aliate altruist pe alei aliniate in altitudine. alegorie ? poate.

De neatins. Stiu asta. Fiecare cuvant aruncat in mine ma face sa inteleg mai bine.
Din cauza mea s-a intamplat totul.Dar...parca sunt prea dezinteresata.... Imi spui ca am pierdut un om care tinea la mine...stiu asta. Ce sa mai fac? Aud propozitii de genul destul de des. Mi-am format deja un strat gros de indiferenta care ma protejeaza. Sentimente? Cam putine. Iubiri? Mi-am inchis telefonul. Sunt atatea persoane care incearca sa ma resusciteze, dar nu reusesc. Nici eu nu le ajut, chiar deloc, sunt delasatoare.
Atat potential in jur. Ma deranjeaza. Ma simt ipocrita. Sunt.
Maine in sfarsit role..

Cafeaua din Geenie.

In metamorfoza masurata in timp de o saptamana,dau frau liber unei replici fara sa-i introduc fundamentul care sa te conduca la ideea pe care am vrut sa o exprim,insa in mod indirect.Numara descrescator,stiind ca nu ai timp sa te gandesti si repeta-ti ca nu o sa stea cutremurele,placile tectonice si nici sentimentele umane in loc sa astepte o decizie...Nu o sa inceteze eroziunea lumii daca ceri timpului ragaz,suntem prea multi si oricare ne-ar fi varsta,originea sau scopul,nu ne putem schimba decat cel mult firavul drum care ni se pune la dispozitie.De ce mi-a pasat intotdeauna? cata demnitate avem sa dezradacinam ceva nestatornic pentru ceva ce nu vedem infaptuit deloc,dar pare foarte tentant?Cata semnificatie au avut orele astea frumoase cu sfarsit deznadajduit? Incerc totusi sa modific finalul,sa sterg fragmentul,dar nu a fost scris de mine,nu am autoritate asupra lui.Te-am caracterizat si mi-ai pus o intrebare despre ce am zis si am fugit de propria-mi replica,schimband subiectul,poate mi.e frica de inca un sfarsit continuu,poate ca imi doresc un inceput,poate vreau sa vina primavara si sa nu mai depinda de frig,ci numai de caldura pe care vreau sa o am in jur;am organismul slabit de gheata toata stransa din lipsa de loc in sufletele altora,in al meu...E prea devreme sa te las sa ma citesti.Era sa spun ca imi doresc structura clasica cu inceput,cuprins si incheiere,dar cum te-ai putea gandi deja la incheiere?Nu au fost destule? Se spune ca cea mai importanta e perspectiva cu care incepi,conceptia personala despre ceea ce iti doresti si atitudinea pe care o adopti fata de idealurile nutrite,si cred pe deplin in teoria enuntata,din putinul pe care l-am putut invata eu singura.Am obtinut finalul modificat,am uitat sa enunt,iar acum,bineinteles,nu stiu daca sa plec,ar putea fi imbunatatit ceva sau as putea face o zi intreaga cu pachetul din trecut sa fie furat de o neghiobie de moment(momentul potrivit sau nepotrivit la care se rezuma tot ceea ce avem noi in minte,cel prin care facem conspectul unor indoieli pe care nu stim cum altfel sa le exprimam decat prin depinde,poate,vom vedea sau la momentul cand...Nimeni nu poate fi condamnat de relativitate,e materia spirituala din care suntem si,de multe ori,ea ne tine departe de esecuri intrucat nu am stiut cu certitudine de la inceput,de fapt,nimic!
Sper ca maine,poimaine si in viitorul mentionat de prea multe ori,sa nu mai ramai fara cuvinte,sau sa ai destule pentru ce are sa fie!

Primavara incepe cu noi.

E lumea mea...o lume colorata cu muuuulte creioane...o lume dulce,calda,luminoasa.
Zicea cineva mai demult:"din bucati de flori am cladit un nou oras in care oamenii zambesc"....E locul in care muscatele iau o muscatura dintr-un tort cu frisca, locul unde mancam ciocolata si bomboane in fiecare zi...acolo unde piticii zboara fara sa oboseasca iar fluturii traiesc mai mult de-o zi . E o lume minunata si plina cu flori. Aici infloresc crizantemele zilnic iar trandafirii te vrajesc cu parfumul lor ametitor. E o lume verde iar petele de culoare sunt date de florile care imprastie in aer parfum de primavara. E lumea mea pentru ca aici e primavara in fiecare zi :) . Lumea asta se afla undeva aproape de mare... daca stai langa cort poti auzi valurile. Imi place sa alerg desculta pe plaja...imi place sa scriu pe nisip si las valurile sa spele plaja. Imi plac scoicile aduse de valuri din larg, imi plac meduzele si castelele de nisip construite de pescarusi pentru furnici. Aici o gasesc pe Raluca alergand bezmetica pe holuri, ma iau dupa ea si terminam absente la ore :)).

Aproape de plaja se afla un camp cu maci...un peisaj minunat care iti incanta privirea. Rosu si verde ... maci, muuuuulti maci :) .
Langa campul verde cu maci se afla gradina cu fructe unde gasesti ce fructe vrei: capsuni, zmeura, mure, afine, portocale, kiwi, pepeni, mere, cirese....si muuulte altele. E o lume delicioasa :)

Pentru ca a venit primavara.
Si incerc sa inteleg de ce ma faci sa plang de fiecare data cand ma despart de tine; mi-ai fost cel mai bun prieten si totusi nu te inteleg. Poate ca ma gandesc prea mult la oameni care nu merita, iar tu.. tu stii sa ma strigi pe o strada stupid de aglomerata, sa fumezi langa mine fara sa miros si eu a tigara, si sa ma imbratisezi ca vechiul ''tu''. Mi-a fost atat de dor de tine!
Pentru ca a venit primavara.
Si pentru ca toata ziua am cantat asta:

Asculta mai multe audio Muzica

Prin..

Vreau liniste! Parca sunt posedati toti! De ce stie tot palierul ca m-am trezit? De ce ma urmaresc toti? Le simt privirile patrunzand prin pereti. Nu conteaza cati pasi fac, in ce directie ma intorc, la ce perete ma uit. Ma urmaresc incontinuu. Parca sunt lasere ce trec prin pereti!

Nu ma lasa nici sa ma imbrac! Privesc toti spre pantalonii si spre camasa mea. Le simt infectate, nimic nu mai e curat. As vrea sa le arunc, dar nu mai am alte schimburi. Si totusi le-as arunca. Dar unde? Unde sa le arunc?

Pe hol, sa mi le ia cineva si sa le studieze? Geam nu am…in toaleta nu pot, miroase prea urat, poate mi le ascunde colegul, avea el un loc special unde isi tinea lucrurile lui. Da, cea mai buna solutie e colegul, dar unde e? L-au luat? L-au luat si pe el?? Incredibil, parea atat de normal, atat de…

Unde l-or fi dus? L-am auzit ieri vorbind, spunea ceva de lucruri funny*. Cu siguranta ei ne asculta, cu siguranta ca l-au auzit cand vorbea. Dar de ce? Nici macar nu vorbea cu mine, vorbea pentru el, sa se calmeze. De parca ei n-ar sti…ca el sufera. Sufera, de atacuri de panica, devine agitat, incoerent, nu te mai intelegi cu el, i se pare ca cineva il urmareste mereu.

Ma consolez ca macar e februarie. Mai devreme ar fi insemnat mai mult de 5 de grade, un picior imobilizat, un rinichi drept si mai si, apa ciuciu si sa-l uitam pe Zavate in baia de la Full House. Asta e, nu le poti avea pe toate.

--
* "Funny" nu mai inseamna de mult amuzant..
E mica :heart:.

You know nothing of hell.

Stii … cateodata ma apuca cate-o pofta nebuna de urlat sau de lacrimat sau de omorat … oricum ceva nefiresc. Cateodata simt ca ajung la capatul drumului si luminita care ar trebui sa ma astepte s-a stins … era o lampa pe gaz, …, si oricum nu se mai gaseste gaz lampant.
Spre norocul meu, singurele arme pe care le am la indemana sunt telefonul si chitara … astea doua, cel putin teoretic, nu fac pe nimeni sa sangereze. Din cand in cand se mai gaseste cate un nefericit sa sa sune sa ma roage sa dau pe la evenimente stupide … nu va pot descrie ce se intampla cu cel care are destul curaj sau destula nesansa sa fie in preajma mea in astfel de momente. Orificiile prin care poate un om sa sangereze sunt mai dese decat sita unui cautator de aur si asta v-o spun din proprie experienta.
Partea ciudata la acest capat de drum, este ca intervine acolo unde de obicei eram abia la jumatate … in fiecare zi un nou drum, noi ganduri, sperante de care ma lepad inainte sa pornesc si nu le mai iau inapoi … I le dau pe toate unui paznic de zadarnice ambitii, impreuna cu o mica si draga prietena albastra..
nu stiu...
nu mai inteleg aproape nimic. timpul zboara si eu stau pe loc. ma mut de pe un picior pe altu, ridic o mana, ma frec la ochi, imi apas peoapele cu podul palmii ca sa ma asigur ca inca sunt acolo.
sunt muta.
zambesc. aud rasul acela care m-a dat viata peste cap.
rasul lui.
mi-l imaginez stand acolo langa mine, incercand sa ma gadile ca in orele de mate... se enerveaza, apoi imi ia fata in palme si imi spune incet "ooo tu! te iubesc!". apoi ma saruta. atunci e bine.
Vreau liniste! Parca sunt posedati toti! Ma agita si ma fac incoerenta; in fine, mai incoerenta. Ma ajuta si nu. Cine stie ce experimente au in plan, cine stie daca ma voi intoarce normal la sfarsitul zilei? Trebuie sa continui sa zambesc, sa nu-i las sa mai tipe, dar in primul rand trebuie sa ma calmez, da, trebuie sa…ma…calmez…gata.

Gandul mEu sE scalda in apa.

Nu mai vrEau nimic. N-i-m-i-c. Hai spunE dE-odata cu minE. Ni-mic. Simplu. Stiu; E asa usor acum, cand am tot si nu mai E nEvoiE dE nimic. Totusi E grEu dE intElEs. Nu. Daca Nimic E complicat, atunci cE sE intampla cu Tot? CinE-l mai intElEgE? Si cE o sa sE alEaga dE El? Chiar incEp sa-mi fac griji... si stiu ca E suparat. MErEu l-am iubit pE Nimic si dE cEva vrEmE il iubEsc in taina pE NimEni; cam dE o saptamana. Si NimEni E asa dE orb incat nici nu audE dispErarEa mEa taiata dE o fEricirE paradoxala. Si NimEni E lipsit dE gEsturi cand inima mEa daramata ii cErE sa o iubEasca. NimEni E mut acum, caci i-am luat graiul... m-a suparat. NimEni nu ma iubEstE. Ti-am mai spus si nu intElEg dE cE iti placE sa ma rEpEt. Nu ma oprEsc: NimEni, acum E binE! Nimic ma imbratisEaza si imi spunE sa zambEsc. Macar Nimic nu E orb, surd sau mut. Nimic E Nimic si asa va ramanE. PE cand NimEni s-a schimbat dE cand l-am cunoscut. Inima mi-a spus ca ar fi mai intElEpt sa ii spun CinEva. Si-atunci? Va Exista CinEva doar pEntru minE? Imi va spunE CinEva ca ma iubEste? Nu. Mai binE nu mai zic nimic. Nu vrEau sa-l supar pE Nimic si mai alEs pE NimEni... sau pE CinEva. Oricum, nu mai intElEg nimic. Si Eu? Eu nu contEz... asa E. Nimic, NimEni sau CinEva Exista pEntru minE sau vor Exista vrEodata. CinEva, privEste-ma in ochi! E foartE binE. Si nu pEntru ca Esti cinEva, E binE pEntru ca tu la incEput ai fost NimEni, si cE ai fost atunci am iubit fiind lEgata la ochi, acum tE iubEsc fiindca in suflEt tE-ai schimbat si nu-mi pasa ca in rEalitatE Esti cinEva. Nu-mi pasa. PEntru minE, NimEni, tu Esti TOT!
E Noua.