aberatia linistii

E un film mut. Un cd se roteste aberant, fara sa scoata vreun sunet.
Geamurile sunt inchise. Vantul se aude in noapte infundat (poate a racit - sa-i dam o batista?!).
Felinele de talie mica nu mai deranjeaza masinile - astfel alarmele nu mai sunt gadilate. nu mai rad de somnul nostru intrerupt.Multumiri felinelor! Vecinii dorm.
Filmul nu e mut. I-am oprit doar sonorul. Cd-ul nu e aberant..i-am luat doar piuitul..si lui.
geamurile sunt inchise.E inca frig afara!
Vantul a luat pauza...se da cafea decofeinizata.
"Fiarele" noptii s-au adapostit.Alarmele stau in stand-by. Vecinii..daca nu dorm,atunci fac ce fac in liniste.Poate o asculta. Alt gand razletz
Mut..muta!? scriu. E tarziu. E linistea noptii.O asculta toti : si pisicute,si vant,si vecini..si eu.
nu..eu scriu.ma deranjeaza gandul. Sa dam sonorul incet.
E bine.

Tacerea a amutit.

Ameteala diminetii ma cuprinde...

Ameteala diminetii ma cuprinde.

Incerc sa-mi fixez un zambet pentru ca merita. Soarele straluceste, orasul e amortit. Miroase a primavara. Linistea mormantala ma cuprinde, umezeala aerului imi raceste si imbujoreaza obrajii palizi. Din departare, se aude vuietul orasului.

Fumul tigarilor innabuse atmosfera…lumea inca doarme…

Vuietul orasului...Oameni grabiti, cu o privire fixa, roboti ai societatii oameni, indreptandu-se spre destinatii cunoscute doar de ei. Figuri aspre, intepenite, grimase putrezite, adolescenti impartasindu-si primul sarut al rasaritului...

Primul sarut al rasaritului...Linii roze la orizont, lalele rosii pe marginea trotuarelor, nori albi jucandu-se pe cerul infinit. Muzica auzindu-se in surdina, motoare zgomotoase, praf, caldura, puf plutind pe strazi…

Mizerii....Si oameni mizerabili. Oameni care isi privesc semenii si incearca sa prinda macar o felie din viata celorlalti. Sau oameni care judeca, etichetandu-i pe toti din jur. Schimonositi, batranii se uita in gol. Habar n-au ca gandesc exact ca o fata cu 60 de ani mai putin decat ei...Ce rost mai are...

Ce rost mai are sa simt dimineata asta...Maine o iau de la capat daca vreau...Nimic nu se pierde, totul se schimba...Intr-o anumita masura...Tigari aruncate sub o banca dintr-un parc pustiu...Asteptare zadarnica. Pana la urma, ajung la concluzia ca nimic nu se va intampla in sufletul meu daca eu nu fac nimic. Refuz ideea, dar ma complac in ea...

Ameteala diminetii ma cuprinde...

Enjoy the silence.

e foarte liniste...auzi ceasul ticaind...e atat de liniste incat iti auzi rasuflarea...in minte iti vine o melodie...trista...dar incredibil de frumoasa...nu stii ce simti...sufletul iti e plin...dar ce ti-l umple?...caci totusi simti un gol imens...sentimente prafuite ies la iveala din cele mai ascunse colturi ale inimii...camera e in semiobscuritate...dar iti pare atat de luminoasa...sa fie acea goliciune ce iti umple sufletul de vina?...dar totusi in atat de luminatul intuneric sufletul tau se inalta...unde?...spre speranta...si speri...ce?...nu stii...ceva....e surpriza ce ti-o refera viitorul...crezi ca stii..dar nimeni nu baga mana in foc pentru viitor...timpul trece cu o repeziciune intarziata...atat de intarziata incat focul din inima ta ingeata asteptand...dar totusi arde...arde inlauntrul tau, distrugand ratiunea..si ce e totusi atat de rece?...un foc cu nucleu de gheata...un foc ce nu a pornit de la o scanteie ci de la un cub de gheata...cum?...nu stii...nu iti poti explica...dar cine poate? ...totul este de neinteles...vrei sa plangi...dar nu esti trista...sa fie unsemn ca te-ai maturizat?...daca da...de ce?...ce intrebare stupida...banala...si totusi...totusi ce?...totusi de ce e atat de stupida?...singurul raspuns e "de aia"...ai vrea sa poti pipai intunericul din jurul tau..dar pare de neatins...ca si raspunsurile pe care le cauti...simti ca te afunzi in intuneric...simti ca te sufoci...timpul devine o persoana ce rade de tine...pare ca se joaca de-a v-ati ascunselea...dar tu nu vrei...sau da?vrei?nu stii...e pura nestiinta tot...te simti ca un copil ce crede in Mos Craciun si il asteapta, dar acesta s-a hotarat sa nu vina pentru ca a fost rau...si crezi ce?in ce?de ce?...Nu te intereseaza...chiar deloc...vrei doar sa crezi...sa speri...lumina se intuneca din nou...ratiunea revine..esti cuprins de panica...nu vrei...iti doresti SA SIMTI...sa simti...sa simti...si iar sa simti...Ce? NU CONTEAZA...simti fara sa pui intrebari...iti e frica de raspunsuri...si totusi vrei sa le afli...si daca aduc cu ei ratiunea?...ce rost are sa le stii?...tu vrei doar sa simti...sa simti...si iar sa simti totul...care tot? NU exista nimic acolo...dar tu simti!...de asta nu ai nevoie de ratiune...de asta nu vrei sa denumesti ce simti...cuvintele distorsioneaza adevarul...scade din intensitatea simturilor... ratiunea e o piatra ce iti atarna de gat si de care nu poti scapa...si acum crezi ca cei din ospicii sunt genii...au reusit sa scape de ratiunea aceasta grea...dar tu nu vrei sa ajungi ca ei...iti e frica... iti e frica de tot si totusi te crezi atat de curajoasa...stii totusi...stii un singur lucru...e ciudat...ciudat si frumos...sublim...precum cea mai inalta nota a gamei pe care daca o asculti prea mult te doare capul...aduna atatea insusiri contrastante..care se opun cu desavarsire una celeilalte...dar care o caracterizeaza in aceeasi masura...si totusi...e liniste.

O tentativa de soare. (dar cerul a ramas tot albastru…)

Ştii ... Ultima oară când ne-am întâlnit am realizat cât de mult te iubesc de fapt. Am realizat ce însemni de fapt pentru mine...
Şi nu, tu pentru mine nu însemni două cuvinte măzgălite pe o foaie... "Te iubesc!". Tu pentru mine eşti iubirea din ele.

De ce? Pentru ca la un joc de carti am tras o carte care mi-a stralucit din prima clipa in mana...m-a fermecat si l-am crezut ca e asul pe care l-am cautat cu atata ardoare pana acum...Eu, cea care pana acum vreo 2 ani credeam ca nu voi mai putea sa ma implic total, nebuneste si fara sa gandesc intr-o noua aventura a vietii eram acum pierduta in vraja Asului....Un as care m-a purtat asemenea unui bolid de formula unu intr-o cursa a uitarii de sine, care mi-a invadat si cucerit gandurile, simturile, firea. M-am lasat in mainile lui asemenea uni volan care asteapta sa fie invartit de niste maini sigure, calde si jucause....dar la primul pitstop m-a inlocuit si am ramas aruncata pe podeau rece a unui depozit numit Deznadejde si Confuzie....Cu ce am gresit?De ce nu m-a vrut macar pentru o cursa cap coada?? Nu voi afla raspunsul si nici nu doresc....si eu cred ca am vrut poate doar atat...sa ajung pe uscat, sa uit farul si sa-mi demonstrez ca pot sa caut si sa ma pierd in noi orizonturi si provocari....Iubesc sa iubesc si atata timp cat voi simti adierea vantului, briza marii, mireasma diminetii si frumusetea apusurilor voi continua sa iubesc....Si sper si cred ca nimeni, niciodata sa nu distruga esenta existentei...IUBIREA.


Stii de ce plang cateodata de fericire chiar daca sufar? Pentru ca am gasit-o! Chiar daca nu imi este impartasita, am gasit-o! Doar tonurile gri mi-o vor aduce cu totul, poate atunci o sa o am deplina langa mine pentru… “ceva timp” sau poate lucrurile se vor schimba. Poate nu o voi avea langa mine nici atunci,poate…altcineva o va avea cu totul.
Stii cate ganduri vreau sa uit? Da, multe…pentru ca gandindu-ma la ele nu am timp pentru mine si nici pentru ce ar trebui sa am.
Stii tonurile de gri cum sunt? Nu,nu in dungi si nici deschise,ci doar cateva pe care le poti colora putin cate putin.
Dar locul la care visezi?Stii cat e si unde e? Ha! Nu sti…Nici eu nu-l stiu dar stiu cum ar fi si cat ar fi.
Era o tentativa de soare dar nu a invins.Crezi ca daca e intuneric nu se intampla nimic? Dar crezi ca esti singurul care crede asta?

Azi nu mai vreau sa fac nimic…Azi nu mai am putere nici macar sa ma lovesc cu capul de un perete de elastic sau sa afirm cele mai nebunesti lucruri, cum ca exista nori galbeni sau ca cerul poate fi mov. Azi am sa accept ceva ce multi au acceptat de mult..nu exista nori galbeni…si cerul a fost mereu albastru.

...cat despre ea...Sie ist viel besser als ich :)...und ich denke dass sie schuld nich aufgeben soll…

Si tu...si eu...si nimic...

Poate tu chiar nu ştii cum e sa îţi fie frica. Şi de fiecare dată când vrei să zici chestia aia, te cuprinde o teamă ca un nor greu, ud, rece, şi ţi se aşează pe umăr, şi te strângi în tine, şi nu mai poţi să zici nimic.

Este ca atunci cand esti singur in adancul marii...scufundat,parasit… Nici ultima raza de soare nu iti mai atinge trupul,te aflii in intunericul de nepatruns,fara speranta,ratacit pe nisipul rece de la fundul marii.
Privesti trist valurile ce se formeaza si cad deasupra ta,caci esti constient ca nu le vei mai simti cum se rostogolesc deasupra inimii tale cand te-arunci sub ele.Nu vei mai auzi fosnetul de primavara ce canta noaptea tarziu.Nu vei mai vedea ultimul apus de soare de la sfarsitul verii,caci ai ramas pe un drum pustiu,fara intoarcere.Esti asteptat acolo sus,dar tu nu te mai poti intoarce,esti prin, esti pierdut.
Cand te afli intr-un loc atat de departat de ceea ce iubesti,frica te pandeste,caci stii ca nu te poti intoarce.
ma asez sub geam, cu spatele lipit de calorifer. e rece.
"de ce se comporta asa? de ce face toate lucrurile astea? nu pot sa ma desprind de el... dar el continua sa distruga... ceva ce nu e al lui... de ce?"
din nou...ma pierd printre ganduri, printre amintiri, vise.
"ceva s-a intamplat! adica nu inteleg! ce mama ma-sii e cu mine?"
ma simt ca un soarece, intr-un colt, inconjurat de pisici, de curse...
mi-e frica.

incep sa aberez despre intâmplări neîntâmplate... intâmplări neîntâmplate atârnând de ramura unui copac, nenăscut, stafie pe jumătate...
hmm.. nostalgic feelings...
...cat despre ea...Sie ist viel besser als ich :)...

Post Scriptum:
in cea mai mare parte e o porcarie, pentru ca nu am reusit sa imi gasesc cuvintele in 80% din cazuri. A fost o zi proasta atunci, parca nu eram eu... dar macar 20% a iesit al dracului de bine.

Nu pleca! Mai stai macar o clipa in lumea mea!

Pe zi ce trece urasc mai tare momentul asta din zi. Seara.E momentul in care simt o piatra uriasa care se loveste fara mila de pieptul meu.Vrea sa iasa.Cat as vrea sa o pot lasa sa iasa...
Urasc palpitatiile nenorocite ale ranilor inimii mele...Cat mi-as dori sa se opreasca...sa ma lase doar un minut...sa nu mai sufar...
Piatra se izbeste din ce in ce mai tare... Incerc in zadar sa pun mana pe ea... sa o imping inapoi...
E ora 2.33..am observat ca se accelereaza la ora 2...Sau am devenit eu prea paranoica?...Mda...A doua varianta mi se pare mai plauzibila... Si ma intreb...Oare nu ai putea tu sa faci ceva in legatura cu inima mea?Imi este groaza sa ma gandesc cum arata..asa zdrobita..asa distrusa...chiar si acum dupa un an si 7 luni...cand teoretic ar trebui sa fiu obisnuita...Dar nu!
Cu fiecare seara e mai rau...si mai rau ...din ce in ce mai rau...
|-~*AU!*~-|
Bolovanul meu incearca din rasputeri sa iasa...si ma intreb... oare de c enu intelegi ca odata ce tii la o persoana e imposibil sa primeze logica?Este oare pentru ca nu ai simtit niciodata?...hmm... atunci nu ai trait!... sa simti ca zbori atunci cand vezi acea persoana... este cel mai frumos sentiment din lume... incomparabil. Dar evident, cum totul se plateste, si suferinta si durerea pe care le acumulezi de-a lungul fiecarei secunde camd acea persoana nu e langa tine sunt incomparabile si inimaginabile...
Astazi stateam intinsa pe pat si visam... Visam la cum ar fi fost viata mea daca daca nu te'as fi cunoscut pe tine... Si am realizat ca nu exista coincidente... Ca pe 24 septembrie 2007 eu oricum te-as fi intalnit; orice as fi facut;
Oare sa fi fost o lectie de viata pentru mine?Cum ca...nu poti avea mereu ceea ce iti doresti si ca totul cere ceva in schimb? Sau sa fi fost menit altceva dar noi, cum ne-am uitat replicile, am plecat spre un alt film in care sunt gresite decorurile?;Incerc sa cred ca e ceva bun prin faptul ca te-am intalnit, spunandu-mi"Nu exista coincidente!", iar interpretarea paranormalului este o arta!...
Pieptul ma doare din ce in ce mai tare in ciuda mainilor mele care parca vor sa impinga inima la locul ei...Acolo unde era inainte sa te fi intalnit pe tine...
Hmm... Mi-au dat lacrimile... era si timpul... in seara asta parca au venit mai tarziu decat de obicei... vad dublu din cauza lor...asa ca e posibil sa gresesc sau sa amestec literele din cuvinte...dar nu am de gand sa opresc lacrimile.Pentru ca ele sunt defapt bucaţele ale pietrei din pieptul meu care s-au sfaramat de la zecile de impacturi din seara aceasta; iar daca le opresc se vor duce inapoi si vor contribui si ele la perforarea sufletului meu... deci le voi lasa sa cada...
Stau si ma gandesc de ce nu pot sa am si eu ce are ea? De ce nu pot sa fiu si eu ca ea? De ce nu am facut si eu ce a facut ea? Unde am gresit? Cu ce am gresit? De ce te'am mai intalnit? Te voi putea uita vreodata?...cat mi'as dori sa imi poti raspunde TU la aceste intrebari... Dar de cand te'am intalnit nu mi s'a mai indeplinit nicio dorinta..deci nu ma astept sa se implineasca vre'un lucru scris aici, in ciuda vorbelor pline de bunavointa ale prietenilor mei care, pe zi ce trece, sunt din ce in ce mai ingrijorati de faptul ca mi'am pierdut zambetul...
Inchei aici. Nu mai pot continua.
Nu stiu cum poti trai cu inima ta goala, stiind-o pe a mea sangeranda...
E 3.42. Sper sa imi vina somnul. dar din pacate nici asa durerea nu se va opri pentru ca va aparea din nou in vis, alaturi de tine... Dar prefer sa sufar dimineata, daca visul e singura cale sa te vad zambindu-mi...Casc.Mi'e somn.Inchei aici. Ohh da; Era sa uit sa iti spun concluzia atator cuvinte insirate dezordonat aici: TE IUBESC! <3