Copil frumos.

Miroase a simplu; a bine.

Stai intinsa in pat. E trecut de mult de miezul noptii. Inca ti se suspenda in minte franturi de conversatii si ramasite de sentimente din ziua precedenta. Ti se buluca toate`n cap si iar privesti fara sens, superficial in negreata noptii din camera. Te dezmeticesti si`nchizi ochii. Iti simti buzele uscate si cu un gust dulceag-amarui de la ceai. Iti ridici pana la piept tricoul, iar mana iti aluneca pe forme. Varfurile degetelor si podul palmei se bucura de gadiliciunea pufusorului blonziu. Aluneci si te transpui in oricine altcineva. E ca atunci cand te plimbi cu liftul. Unghiile zgarie usor pervers, dar nu mai simti tu asta. Pluteai in aerul molcom din camera. Zvacnirile inimii erau departe in beza dinlauntrul tau. Bucata aia de carne se zbatea cu un ecou de te facea sa tremuri.
Iti misti degetele si`ti simti picioarele. Golul si bezna din tine dispar si sunt inlocuite cu organe, vene, carne, sange si oase. Pielea ti se face de gaina si se crispeaza, iar mana greoaie si rece danseaza pe epiderma sub care e cu totul o alta viata. Acolo e tot din ce esti facut fizic.
Deschizi ochii si`ti vezi gandurile. Un amalgam de imagini cetoase plutesc in camera tinandu`se de brat cu obscuritatea. Visezi.

In aer pluteste un miros de portocala; sau poate sunt doar eu care mi-am amintit de portocala lui Geany.

Acum miroasea frunze ude; a toamna? A Spicu! A ea! A o banca mica si uda care ne asculta de fiecare data cand avem ceva de destainuit. Banca noastra mica, rece si uda.

Nu inteleg de ce se tot macina; mereu mi-au spus ca ma comport ciudat; de ce nu inteleg si acum? Rad si dau coltul mau departe.

Zambesc si rad fara motiv. Vreau. Cred. Si nici nu prea imi pasa.

Un mic nod in gat; emotii. Calarasi, vin!